Este vorba despre charterul care face legătura dintre Cluj și stațiunea egipteană Hurghada.

La acest moment, piloții au dat asigurări că nu există probleme tehnice, iar incidentul de joi a fost unul neprevăzut.

Mai precis, avionul s-a intersectat cu un stol de păsări, iar călătorii s-au speriat îngrozitor.

Cu toate acestea, piloții au reușit să aducă avionul pe pistă. Angajații companiei care asigură zborul, dar și cei ai Aeroportului Cluj i-au liniștit pe pasageri.

Charterul Cluj-Hurghada e sigur

În prezent, cursele se desfășoară fără întârzieri.

Ȋn timpul procedurilor de aterizare pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, zborul A24006 cu proveninenţă din Hurghada, a ȋntâmpinat dificultăţi pricinuite de coliziunea cu un stol de păsări. Aterizarea s-a derulat ȋn condiţii de deplină siguranţă, iar după aterizare, o echipă tehnică a făcut verificări amănunţite ale aeronavei. Nu au fost constatate probleme tehnice.

Din cauza acestui incident, au fost întârzieri de aproape 3h la decolararea cursei A24005 Cluj – Hurghada, dar şi a zborurilor subsecvente Hurghada-Bucureşti şi Bucureşti-Zanzibar din cursul serii de joi, 26 februarie.. Pasagerii afectaţi de aceste ȋntârzieri au fost informaţi şi au primit asistenţă pe aeroport din partea colegilor noştri. Ne cerem scuze pentru acest eveniment neplăcut şi vă asigurăm de toată implicarea ȋntregii noastre echipe ȋn soluţionarea rapidă a situaţiei”, au informat oficialii Aeroportului din Cluj și cei ai companiei aeriene care are cursa spre achiziție.

Cluj. Zboruri directe spre Lisabona din aprilie

Oficialii aeroportului din Cluj au transmis că din luna aprilie pun la dispoziție curse unice, spre Lisabona.

Cursele vor fi regulate din data de 25 aprilie ac, după cum urmează:

Lisabona 25 aprilie curse de miercuri până duminică
CLJ 17:00 – LIS19.10
LIS 20:10 -CLJ  02:00 +1
Dublin 22 aprilie luni și joi
CLJ  12:40- DUB 14:10
DUB 00:20 +1 – CLJ 05:30 +1.

Măsura a fost luată pentru a reveni la fluxul de dinaintea pandemiei. Cursele aeriene au avut de suferit, din cauza restricțiilor impuse de Covid.