Costel Enache, antrenorul celor de la Universitatea Cluj, a declarat că dorește să continue pe banca tehnică după finalul sezonului.

De asemenea, tehnicianul are planuri mari pentru viitorul sezon și țintește spre promovare. Enache a precizat că a avut discuții cu conducerea clubului.

„De dorit, îmi doresc. Am avut discuții multe cu cei din conducere, cu oameni care iubesc clubul. Am rămas incredibil de impresionat. De fapt, nu doar eu, chiar și familia, de susținerea pe care o avem din partea oamenilor care iubesc clubul.

Asta e o mare realizare profesională, când cineva vede că participi cu tot sufletul. Sigur, avem limitele noastre, știm cine suntem, știm la ce nivel suntem. Eu și stafful meu suntem în dezvoltare”, a susținut antrenorul celor de la ,,U” Cluj.

Promovarea în sezonul viitor, prioritatea numărul unu pentru Enache

Antrenorul clujenilor a vorbit despre jucătorii echipei și faptul că mereu a fost susținut de ei și de conducerea clubului. Dorința lui este ca și de sezonul viitor să se lupte pentru promovare.

,,Aș vrea să continui din două puncte de vedere. Primul e că eu cred în acest grup de jucători și văd un grup frumos, de foarte lungă perspectivă. Al doilea lucru e că oamenii care iubesc clublul au fost tot timpul alături de mine, iar asta nu am simțit în multe părți.

Am și o ambiție, poate puțin egoistă, de a corecta greșelile de anul trecut, de a lupta mai mult pentru ce mi-am propus. E o chestie personală și de aia aș pune-o mai deoparte, pentru că sunt convins că un club ca al nostru nu stă într-un om sau în ambițiile lui. Trebuie să unim toate forțele în același sens”, a spus Costel Enache, citat de fcucluj.ro.

Totodată, Costel Enache a mai precizat că-și dorește o echipă secundă a clubului, cum au cluburile din liga I în Liga a III a.

„Cred că ar fi ideal pentru clubul nostru, pentru că acești jucători tineri au nevoie de continuitate în jocuri, au nevoie de adversitate la nivel de seniori. Au nevoie de ritm de joc la nivel de seniori și mai e ceva foarte important. E nevoie de responsabilitate la nivelul seniorilor”, a conchis Costel Enache.