Aceștia susțin că pun sănătatea, liniștea publică în pericol, dar nu au nicio cale juridică de a acționa. Nici Prefectura Covasna nu a reușit să facă nimic în acest sens, în pofida sesizărilor primite.

Prin urmare, au formulat plângere penală împotriva proprietarilor din acte, reprezentanților de la Asociația Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România.

Covasna. Plângere penală pentru clădirea care afectează sănătatea publică

După sute de sesizări din partea cetățenilor, reprezentanții Primăriei Sfântu Gheorghe au luat legătura cu cerut celor de la Poliție să patruleze în zonă. Sunt suspiciuni că aceasta s-a transformat într-un loc plin de promiscuitate, în care se pot comite chiar fapte penale.

Nu au fost luați în seamă de oamenii legi, pe cale administrativă.

Nu au avut pârghii legale nici la Poliția Locală, deorece această structură a ajuns în subordinea Poliției Naționale.

Decizia trebuie să vină de la București

Reprezentanții Primăriei Sfântu Gheorghe spun că este necesar ca Guvernul să dea o decizie la nivel central, pentru preluarea patrimoniului fost comunist.

Astfel, clădirea poate beneficia de fonduri de la bugetul local pentru îngrijire și introducerea în circuitul cultural

Primăria Sfântu Gheorghe doreşte preluarea clădirii Casei de Cultură a Sindicatelor şi reintroducerea ei în circuitul cultural al oraşului. Pentru acest lucru este nevoie de o decizie la nivel central în ceea ce priveşte tot patrimoniul fostului sindicat comunist, se arată într-un comunicat de presă.

În țară, sunt zeci de clădiri în stare de degradare, dar supra cărora autoritățile nu au nicio pârghie juridică.

Astfel, pentru investitiții, atragere de fonduri europene, rămân la mâna Guvernului.

Județul Brașov se confruntă cu cele mai multe clădiri în stare de degradare. Unele dintre cele acestea sunt un real pericol pentru trecători, chiar în centrul orașului. De cele mai multe ori, sunt chemați la intervenții pompierii. La cea mică furtună, se desprind bucăți din tencuială.

De asemenea, autoritățile nu au încă un registru clar cu toate clădirile aflate în risc seismic.

sursă foto:covasnamedia.ro