Incidentul din Covasna s-a petrecut sâmbătă, 5 iunie, la o zi după ce peste 200 de persoane, majoritatea venite din alte judeţe ale ţării, au sărbătorit în Piaţa Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, care a consfinţit destrămarea Imperiului austro-ungar şi unirea Transilvaniei cu România.
Consiliul Național Secuiesc a avut înaintea Marșului de la Trianon o manifestare prin care au purtat steaguri îndoliate, iar Asociația Maghiară a Transilvaniei a cerut Primăriei Sfântu Gheorghe să nu autorizeze Marșul Trianonului, dar nu a existat vreun cadru legal care să conducă la acest lucru.
Covasna. Primarul Antal Arpad a făcut apel la calm. Ce i se reproșează
În cursul zilei de ieri, 6 iunie, primarul orașului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a făcut un apel la calm și la respect între cele două comunități. Cu toate acestea, organizatorul Marșului de la Trianon, președintele Asociației Calea Neamului, spune că e superficial. Dacă nu ar fi permis cu adevărat măsurile extremiste, nu ar fi avizat acțiunea Consilului Național Secuiesc.
Primarul din Sfântu-Gheorghe nu consideră adunarea făcută de Consiliul Național Secuiesc chiar în aceeași zi, ca fiind extremistă. Nu consideră extremism faptul că entitatea respectivă, pe care o sprijină, militează pentru autonomia teritorială pe criteriu etnic, fiind împotriva Constituției României! Și, implicit împotriva statului român. Steagurile autonomiste ale așa zisului ținut secuiesc, precum și steagurile Ungariei afișate ilegal nu țin de extremism?
Discursurile împotriva integrității teritoriale ale României nu sunt extremiste? Cum rămâne cu extremismul maghiarizării sistematice a românilor din Covasna, Harghita și Mureș? Cum rămâne cu maghiarizarea numelor de pe crucile cimitirilor ortodoxe din Covasna si Harghita? Să vă reamintesc cum Ion îngropat la Doboi sau Vârghiș s-a transformat după moarte în Janos? Cum rămâne cu maghiarizarea Cimitirului Internațional al Eroilor Valea Uzului? Când ați ras de acolo în 1994 Crucile Eroilor Români ridicate de Cultul Eroilor Regina Maria în 1926, a fost replica lui Mihai Tîrnoveanu, după ce Antal Arpad a afirmat public că nu susține acțiunile extremiste ale românilor
sursă foto: Mihail Tîrnoveanul