Este vorba despre reabilitarea castelului „Miko” din localitatea Olteni, județul Covasna. Acesta va fi reabilitat, într-un final, cu fonduri de la Compania Națională de Investiții(CNI)

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean(CJ) Covasna. El a precizat că nu vor fi afectate activitățile centrului de plasament pentru copii, deoarece minorii vor fi mutați în casele familiale recent construite.

„Avem trei case pentru copii în construcţie. Una la Întorsura Buzăului şi două case tip familial la Târgu Secuiesc, pe care într-o lună le terminăm. Deci, până ajungem acolo ca să înceapă lucrările, rezolvăm şi problema copiilor Vrem într-o parte a castelului, la parter, să facem un muzeu, pivniţa, mansarda şi clădirile din jur vrem să le reamenajăm pentru a da posibilitatea organizării de evenimente. Desigur, trebuie să reabilităm grajdul, care era un grajd de renume, cu o rasă de cai de renume în perioada interbelică datorită unui negustor din Braşov, un sas care a cumpărat în perioada interbelică acest imobil”, a declarat președintele CJ Covasna, Tamas Sandor, pentru Agerpres.

Covasna. Castelul  „Miko” poate relansa turismul local

Castelul  „Miko” din județul Covasna poate relansa turismul local. Acesta a fost cumpărat de stat încă din anul 2014. Este unic în Transilvania, datorită picturilor, stilului de construcție empire.

Totodată, anul acesta, aflat sub efectele pandemiei, s-a mai lansat un program menit să reinvie turismul din Covasna.

Este vorba despre Gastro Local. Localnicii pot fi adevărate gazde pentru turiști. Preparatele culinare vor face deliciul vizitelor.

„Gastro Local este un concept la nivel naţional, care a fost implementat cu succes la Vama Buzăului, iar acum am vrea să îl extindem şi în zona noastră. Baza materială o avem, localnicii au case mândre, gospodării frumoase, produse de calitate, bio, naturale, deci avem ce oferi celor care vin aici”, a declarat Raul Urdă, primarul orașului Întosura Buzăului, citat de Agerpres.