Fiecare stat sau uniune și-a fixat bineînțeles propriile standarde, dar fără excepție direcția este stabilită către acordarea creditului necesar actualei propuneri de vaccin și dorința de a administra cât mai curând posibil propriei populații acest ser salvator.

Deși sunt și rețineri ale populației relevate de către sondaje privind necesitatea acestui vaccin, eficacitatea lui sau efectele adverse pe care le-ar putea avea, în general cetățenii sunt favorabili și așteaptă hotărârile celor responsabili în acest sens.

Cotidianul francez ”Le Monde” observă că restricțiile sporesc și se prelungesc într-un număr impresionant de țări. Se precizează că autoritățile statele sunt într-o alertă continuă pentru a evita o relaxare a populației proprii în pragul sărbătorilor de iarnă.

Conform AFP, de la începutul pandemiei (de la finalul anului 2019 și până în prezent ) din cauza COVID-19 au murit la nivel internațional 1,53 milioane de oameni și au fost infectați cu perfidul coronavirus peste 67 de milioane de indivizi, bilanțul fiind realizat la luni,07.12.2020. La fel de îngrijorător este faptul că începând cu 24 noiembrie zilnic decedează de Sars-Cov-2 peste 10000 de persoane pe planetă.

Evoluția este deosebit de îngrijorătoare în Statele Unite ale Americii unde în special pe coastele de est și de vest, în statele respective, cifrele sunt deosebit de ridicate la toate categoriile. Începând cu această săptămână oficialitățile americane au reconfirmat menținerea măsurilor de protecție și prevenire și au anunțat altele noi, mai drastice, în speranța de a stabiliza sau de a reduce dacă este posibil numărul celor infectați.

”Le Monde” prezintă că s-a stabilit obligativitatea purtării măștii și a măsurilor de igienă pe termen nelimitat din cauza instalării stării de nivel ridicat de pericol. În urmă cu o zi, în S.U.A. a fost aprobat vaccinul Pfizer-BioNTech care a fost aprobat și în Marea Britanie, iar la britanici a început vaccinarea populației.

Conform aceluiași cotidian și în Italia s-a constatat o revenire a pandemiei, posibil pe fondul accentuării celui de-al doilea val pandemic în peninsula italică. Italienii sunt disperați de noua situație și premierul italian s-a dovedit deosebit de preocupat de noua evoluție a pandemiei în rândul populației fiind convins că pericolul este de primă mărime.

În Danemarca, premierul Mette Frederiksen a spus că ” situația este deosebit de evoluată și se situează în topul preocupărilor noastre”. S-a stabilit ca măsurile să fie deosebit de aspre în regiunile Aarhus și Odense începând cu 3 ianuarie și până în 28 februarie 2021.