Credincioșii pe stil vechi sărbătoresc azi Crăciunul

Pe stil nou în calendarul creștin ortodox azi este ziua de nume a tuturor celor care poartă numele de Ioan. Bisericile ortodoxe din România sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul. Puțini știu însă că pe rit vechi credincioșii se pregătesc abia acum să sărbătorească Crăciunul.

Ucrainenii din Maramureș se pregătesc pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Ajunul Crăciunului a fost aseară, iar azi pe stil vechi este ziua de Crăciun. Săptămâna viitoare, ucrainenii din Maramureș vor sărbători Anul Nou.

Tradițiile celor pe stil vechi în Maramureș

Datorită interferențelor culturale dintre români și ucraineni, obiceiurile de Crăciun sunt în mare parte aceleași. Ajunul Crăciunului este zi de post negru la ucraineni. Abia spre seară se așază lumea la masă pentru a se înfrupta din cele 12 feluri de mâncare în semn de aducere aminte a celor 12 apostoli, dar și a celor 12 luni ale anului, prezintă emaramures.ro.

Mâncărurile pe baza de carne și preparatele lactate sunt păstrate în cămară până în Ziua de Crăciun.Pentru a avea sănătate în familie, bărbatul casei pune fân într-un colţ al mesei şi o pâine proaspăt scoasă din cuptor. Neapărat, pentru ca norocul să nu fugă din casa lor, oamenii leagă picioarele de la masă cu lanţuri, mai precizează sursa citată.

De asemenea, obiceiul colindatului se regăsește și la ucraineni. Copiii colindă până la miezul nopții, iar după miezul nopții colindă adulții.

În România trăiesc peste un milion de creștini ortodocși ai bisericii creștin-ortodoxe de stil vechi, în diferitele regiuni ale țării: ucraineni, ruși lipoveni, armeni și sârbi, care îşi manifestă credinţa în circa 130 de biserici, schituri şi mănăstiri pe rit vechi, iar în Maramureş trăiesc 30.786 de ucraineni pe văile Vişeului, Tisei şi Ruscovei.

Tradițiile sârbilor din Banat pe stil vechi 

Sărbătorirea Crăciunului pe stil vechi are loc și la sârbii din Banat. Badnjakul (stejarul) este aprins simbolic, de comunitatea de rit vechi din Timișoara, pentru a celebra Ajunul Crăciunului. Stejarul a fost aprins în fața Catedralei Ortodoxe Sârbe din Piața Unirii, în prezența unui număr restrâns de persoane, sub picuri de ploaie, anunță tion.ro.

„Chiar dacă lăsăm în urmă un an mai mult decât dificil, iată că și în acest an, în Ajunul Crăciunului pe rit vechi, în data de 6 ianuarie, prăznuim sărbătoarea nașterii Domnului și Mântuitorului nostru. Noi am continuat și în acest an, chiar dacă dificil, aprinderea badnjak-ului, acea bucată de stejar pe care o aducem în mod special și o punem pe foc să ardă, semnificând în primul rând acel foc pe care l-au aprins păstorii din împrejurimile Betleemului în jurul Mântuitorului și a Fecioarei Maria, atunci când s-a născut.

Și dacă distanțați și mai puțini din punct de vedere numeric, sper și cred cu tot sufletul că suntem mai uniți în credință și în iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, care se naște pentru noi în istorie, în spațiu și timp, dându-ne povață cum și pentru ce trebuie să trăim”, a povestit preotul Ioţa Nestorovici.

Aprinderea badnjak-ului este însoțită de o slujbă, iar după tradiție se spune că puterea focului va arăta cum va fi următorul an. Stejarul aprins alungă sprititele rele. Intrarea în noul an va avea loc pe stil vechi în 13 ianuarie.