După demiterea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, vicepreşedintele USR PLUS şi minitru al Transporturilor, Cătălin Drulă, l-a criticat dur pe premierul Florin Cîţu.
Într-un interviu pentru G4Media, Drulă a spus că premierul este „un zombie politic” care nu mai are încredere în USR PLUS.
„A fost un gest iresponsabil, de imaturitate politică, un gest meschin aproape, un gest pe persoană, nu instituțional. Nu a fost un gest al unui om politic responsabil, care înțelege ce responsabilitate are într-o coaliție. (…)
Sunt oameni politici maturi, cu capul pe umeri și în PNL, care își dau seama că guvernarea nu stă într-un singur om. Și cred că oamenii responsabili din PNL, președintele Iohannis înțeleg ce s-a întâmplat.
Din semnalele mele, ei înțeleg ce s-a întâmplat, că nu este business as usual, înțeleg că s-a pierdut încrederea partenerului de guvernare în premier”, a declarat Cătălin Drulă.
Cătălin Drulă: USR PLUS nu vrea să iasă de la guvernare
În ceea ce priveşte un posibil vot al USR PLUS la moțiunea de cenzură anunțată de către PSD, Cătălin Drulă a afirmat faptul că:
„În politică toate opțiunile trebuie să fie masă, dar cred că suntem departe. Este instrumentul instituțional. Sper să nu se ajungă acolo. Există foarte multă supărare și în USR, și în PLUS și există și această variantă”.
Potrivit acestuia, este de aşteptat ca Florin Cîţu să fie retras de către PNL, iar USR PLUS nu doreşte să iasă de la guvernare.
„Va fi o discuție în coaliție luni și nu aș vrea să anticipez în faza aceasta. Noi ne continuăm treaba. S-a discutat despre ieșirea de la guvernare. De ce să ieșim de la guvernare? E o guvernare foarte în regulă, nu ieșim din coaliție, suntem fideli față de parteneri, dar guvernarea nu stă într-un singur om, ca să repet cuvintele premierului”, a mai spus Drulă.