Ministrul a declarat, că pe anumite domenii de expertiză în construcţii, ca securitatea la incendii, s-a format o adevărată castă. Acest lucru a dus la o lipsă acută de experți iar sistemul va fi schimbat radical.

„O altă chestiune este legată de problema experţilor şi verificatorilor din domeniul de construcţii, unde avem următoarea situaţie: experţi pe diverse domenii de construcţii avem 572 în România, din care 51% au vârsta de peste 70 de ani, 22% au vârsta între 60 şi 70 de ani. Cu respectul pentru generaţia mai în vârstă, această perspectivă nu este una îmbucurătoare, care va trebui schimbată, prin posibilitatea accesului în acest domeniu al expertizei pe construcţii pentru tineri sau mai tineri specialişti. Din păcate, pe anumite domenii de expertiză, cum este securitatea la incendiu, unde este situaţia cea mai evidentă, s-a format o adevărată castă, în care nu poţi intra. Sunt numai anumiţi experţi care fac această expertiză. În total, pe securitatea la incendiu astăzi sunt 41 de experţi, din care 18 sunt în Bucureşti, iar în 24 de judeţe nu avem niciun expert în securitate la incendiu”, a declarat Cseke Attila.

Trebuie să se schimbe sistemul pentru diferitele domenii de expertiză

Cseke a precizat că pentru construcţiile publice această expertiză este obligatorie ca să poată continua investiţia.  Din păcate ea este întârziată chiar luni de zile, pentru că sunt prea puţini experţi.

„De ce s-a ajuns aici? Pentru că sistemul de examinare a creat posibilitatea existenţei acestei caste, care în mare parte sunt foşti angajaţi din domeniul ISU, al pompierilor, oameni de specialitate, dar care nu au lăsat posibilitate de intrare în acest domeniu şi altora, pentru că examinarea era făcută în aşa fel încât ei îi examinau pe cei care doreau să intre. În ultimii trei ani nu s-a făcut niciun examen şi, când s-au făcut examene, cam toţi candidaţii au fost respinşi. Acest sistem va fi radical modificat”, a punctat ministrul.

El a spus că o mare provocare ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este partea de normative de construcţii.

„Aceste normative trebuie aliniate pentru nivelul anilor 2020-2024, dacă vorbim de acest mandat guvernamental, şi avem un număr de 44 de normative de construcţii, pe care dorim în acest mandat să le actualizăm”, a precizat Cseke Attila.