Angajatorii și angajații au fost nevoiți să se adapteze, să dea dovadă de flexibilitate și chiar să se reinventeze profesional.

În România, starea de urgență, transformată în alertă, a însemnat: șomaj tehnic, ajutor financiar pentru angajatori, transformarea locuinței personale în spațiu de lucru.

Ședințele de la birou s-au ținut prin diverse aplicații, în unele cazuri, printre cursurile tot on-line, ale copiilor.

Unii angajați susțin că au devenit mai productivi, simțiindu-se confortabil să lucreze de acasă. Mai mult decât atât, au eliminat costurile cu transportul și ținuta pentru birou.

Pandemia stabilește programul de lucru hibrid

Potrivit unui studiu realizat de Genesis Property, doar 36% dintre angajații din toată lumea ar dori să se reîntoarcă la birou, full-time.

Pe de altă parte, angajatorii se gândesc la un program hibrid.

Asta ar presupune trei zile birou, două la distanță, două zile libere.

Unele multinaționale aveau implementat acest program hibrid, de dinaintea pandemiei, însă, îl numeau o formă de bonusare a angajaților.

De asemnea, durata zilnică de lucru întreagă ar putea fi redusă de la 8 ore la 6 ore, pentru că unii manageri au început să se raporteze din ce ce în ce mai mult la eficiență, nu la cantitate.

Programul hibrid este care va deveni din ce în ce mai frecvent în Europa, este total diferit de cel din China.

Angajatorii chinezi merg pe formula 9-9-6, adică 6 zile din săptămână de la 09.00, la 21.00

Analizele recrutorilor în pandemie

Specialiștii în resurse umane susțin că și procesul de selecție a candidaților s-a modificat substanțial.

Cele mai multe interviuri se susțin on-line, iar asta presupune o analiză mai atentă din partea recrutorilor.

Cele mai căutate domenii rămân IT, e-commerce, marketing online.

Recomandarea recrutorilor pentru angajați e să folosească un mod de comunicare asertiv, deoarece piața muncii  va fi în continuă adaptare.

În ceea ce îi privește pe angajatori, specialiștii în resurse umane spun că flexibilitatea și învestitițiile în formarea, perfecționarea salariaților sunt căile de a supraviețui în orice tip de criză.