Având în vedere faptul că ceea ce se întâmplă în momentul de faţă este „inuman şi o adevărată tragedie”, deputatul PSD, Daniel Suciu, a înaintat o solicitare celor care ne conduc prin care le cere să reconsidere procedurilor cu privire la înmormântarea persoanelor care sfârşesc răpuse de coronavirus.

Daniel Suciu: „E inuman și e o adevărată tragedie”

”Solicit celor care ne conduc să reconsidere tot ce înseamnă procedură atunci când boala ne lasă fără cei dragi. După un an de zile de pandemie în care probabil s-au mai făcut studii și cercetări, cred că e momentul ca familiile greu încercate să nu mai treacă și prin a doua tragedie ca, în 24 de ore, să trebuiască să-l îngroape pe cel drag fără să aibă posibilitatea să-l vadă, închis într-un sac și aruncat într-un sicriu.

Cred că pot găsi autoritățile statului român proceduri sanitare ca, măcar pentru ultimul drum, cei care au pierdut lupta cu acest virus, să o poată face în spirit creștin, nu cum a fost până acum. E inuman și e o adevărată tragedie că, dacă pierzi pe cineva drag, să ți se impună ca, timp de 24 de ore, cel drag să fie și în pământ și cu 6-8 persoane la căpătâi.

Cred că se pot găsi modalități mult mai creștinești ca acest lucru să nu se mai întâmple”, a declarat deputatul PSD.

Schimbarea regulilor

Potrivit spuselor lui Victor Opaschi, şeful Secretariatului de stat pentru culte, regulile cu privire la înmormântarea persoanelor bolnave de Covid-19 urmează să sufere anumite modificări în următoarea perioadă, înainte de Paşte.

”Mai exact, pacientul COVID va avea dreptul să cheme preotul la spital, decedatul va putea fi îmbrăcat înainte de înmormântare, şi nu pus în saci de plastic, sicriul va sta în capelă, iar înmormântarea se va putea face respectând tradiţia şi cultul religios, potrivit modificărilor precizate de Victor Opaschi, șeful Secretariatul de stat pentru culte.

Astfel, am găsit soluții optime și de completare a anexei ordinului Ministrului Sănătății. Aşadar, în perioada internării în spital, pacientul cu coronavirus poate beneficia la cerere de asistenţă religioasă, adică poate veni preotul la spital. Decedatul va putea fi îmbrăcat, nu ca acum pus în saci de plastic, iar sicriul se va putea depune în capelă.

Așadar, se va putea face slujba de înmormântare în biserică, se va respecta tradiţia şi ritualul fiecărui cult religios, iar incinerarea sau înmormântarea se va face cu sicriul sigilat”, a precizat Victor Opaschi, șef Secretariatul de stat pentru culte, la Antena 3.