Preotul ortodox al localității Vadu Crișului a decedat de COVID-19. Consiliul Local al comunei a declarat doliu comunal

Preotul ortodox Sorin Mititean a fost internat în spital după ce, în preajma Crăciunului, s-a confirmat că este infectat cu virusul Sars-Cov-2. El a decedat la spital în cursul zilei de luni, 11.01.2021.

Consiliul Local din Vadu Crişului a hotărât, marţi dimineaţă, la propunerea primarului Dorel Cosma, instituirea a trei zile de doliu local în comună după ce preotul ortodox din localitate, Sorin Mititean, în vârstă de 55 de ani, a decedat luni în spital, pierzând astfel lupta cu Covid-19, relatează Bihoreanul .

„Consiliul Local a hotărât instituirea a trei zile de doliu local cu interzicerea activităţilor culturale, sportive şi a tuturor manifestărilor publice”, a declarat primarul din Vadu Crişului, Dorel Cosma, care a adăugat că preotul a murit după ce a suferit un infarct provocat de Covid-19, conform sursei citate.

În cursul serii de marți se va oficia slujba de stâlp, iar miercuri, de la ora 13, va avea loc slujba înmormântării. Trupul preotului va fi înhumat în curtea lăcaşului de cult din localitate.

”A fost un om deosebit”, a declarat primarul comunei.

„A fost un om deosebit. Nu a avut niciodată niciun fel de contradicţii cu reprezentanţii celorlalte culte şi a ajutat pe toată lumea cum a putut”, a declarat primarul comunei, Dorel Cosma.

El a fost a fost apreciat și iubit de credincioşii săi nu doar pentru activitatea pastorală depusă, dar şi pentru implicarea în viaţa comunităţii.

Preotul Sorin Mititean a renovat biserica, a înființat un centru de pictură și un muzeu parohial

A renovat biserica din localitate, a înfiinţat un centrul de pictură pentru copii Sfântul Nicolae, Corul ”Buna Vestire” şi un muzeu la casa parohială. Credicioșii din comună și localnici din localitățile învecinate și-au transmis condoleanțele familiei îndoliate pe rețelele sociale.

Preotul ortodox Sorin Mititean a avut doi băieți, unul fiind preot ortodox al localității Borozel.

Săptămâna trecută a decedat de COVID-19 preotul ortodox din Sânmartin, părintele Alin Pășcuța, iar în noiembrie 2020 preotul paroh din Cefa, Ioan Purtan, a decedat la Terapie Intensivă infectat cu același virus.

Dumnezeu să-l odihnească în pace !