CCR  a răspuns pozitiv la una dintre  doleanțele mai multor justițiabili. Mulți dintre ei au spus că este irațional să dai o soluție pe scurt, pe care o afișezi succint pe portalul instanței de judecată, iar după luni de zile să transmiți părților motivarea soluției din dosar.

În sens juridic, motivarea soluției dintr-un dosar reprezintă argumentarea logică, legală a măsurilor dipsuse.

Prin urmare, CCR a stabilt că se încalcă dreptul fundamental la un proces echitabil, să se pronunțe o soluție, iar partea să nu cunoască pe loc care sunt motivele pe care s-a fundamentat soluția.

 CCR a luat o decizie istorică. Va produce derapaje în instanțe

Cu toate acestea, este posibil ca decizia CCR să producă unele derapaje în instanțe. În toată țara sunt mii de dosare penale. De cele mai multe ori judecătorii nu se pot încadra în termenul de 30 de zile pentru a redacta motivarea hotărârilor judecătorești.

Judecătorul Cristi Danileț este unul dintre primii care au reacționat după aflarea deciziei CCR.

CCR a decis acum câteva minute că hotărârea judecătorească în materie penală trebuie pronunţată odată cu motivarea. Este o decizie istorică. Până acum, după ce dezbaterile de la un proces se terminau.  Judecătorul ieşea din sala de judecată, delibera asupra soluţiei.  Scria soluţia într-o minută pe care o pronunţa. Apoi, redacta motivarea hotărârii după o anumită perioadă”, a postat magistratul Dănileț pe rețeaua Facebook.

Judecătorii se plâng de volumul mare de muncă

Pe lângă volumul de muncă imens al judecătorilor, magistratul a enumerat punctual și marile probleme care pot apărea.

de la pronunţarea soluţiei, până la redactarea hotărârii mai pleca un judecător (transfer, deces, demisie, pensionare) şi nu se ştia cine să motiveze soluţia dată de altcineva;

– termenul de apel/contestaţie curge de la pronunţarea soluţiei, ceea ce înseamnă că cel nemulţumit de ea mai întâi o contesta, apoi afla motivele avute în vedere de către instanţă;

dacă ceea ce se pronunţă e o soluţie definitivă, asta înseamnă că ea se punea în executare şi abia apoi inculpatul avea să afle motivele pentru care este în penitenciar, a explicat judecătorul Danileț, fost membru CSM.