Din cauza lucrărilor efectuate pentru înlocuirea conductelor, în zona Cazinoului din Arad, Delgaz Grid anunţă sistarea furnizării de gaze naturale în centrul oraşului.

Începând de mâine, un număr de 10 străzi şi bulevarde aflate în zona centrală a municipiului vor rămâne fără gaz. Conform companiei grupului E.ON, Delgaz Grid, întreruperea de faţă este cauzată din pricina lucrărilor de modernizare care implică înlocuirea conductelor din zona centrală a oraşului.

„Investiția este realizată și pentru a permite efectuarea lucrărilor de reabilitare a clădirii Cazinoului din Arad în condiții de siguranță. Modernizarea rețelei va îmbunătăţi calitatea serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţii din zona centrală”, spun cei de la Delgaz Grid.

În momentul de faţă, lucrările sunt aproape terminate, urmând ca noile conducte să fie cuplate la sistemul de distribuţie.

Astfel, furnizarea de gaze naturale va fi sistată în următoarele locaţii:

  • Strada Gheorghe Lazăr.
  • Strada Nicolae Bălcescu.
  • Strada Unirii.
  • Strada Aviator Georgescu.
  • Strada Toth Sandor.
  • Bulevardele Decebal, General Dragalina şi Revoluţiei.
  • În pieţele Moise Nicoară şi Avram Iancu.

Delgaz Grid anunţă întreruperi de aproximativ 9 ore

Potrivit celor de la Delgaz Grid, întreruperea gazelor este programată pentru data de 19 aprilie, începând cu ora 10:00. În ceea ce priveşte reluarea distribuţiei, aceasta se va realiza treptat, după finalizarea lucrărilor de faţă, cel mai probabil de la ora 21:00.

Astfel, arădenii sunt sfătuiţi de către reprezentanţii companiei ca pe toată perioada de întrerupere a furnizării gazelor naturale, să închidă focurile, iar odată reluată distribuţia, modul de ardere să fie supravegheat timp de o jumătate de oră.

“În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, mai spun cei de la Delgaz Grid.