Lucrări majore demarate în Arad de către Delgaz Grid. După cum prea bine ştim, orice lucrare de modernizare presupune şi un anumit nivel de disconfort, iar în Arad, se pare că oamenii sunt obişnuiţi cu un astfel de deranj, întrucât de ani buni de zile se desfăşoară numeroase lucrări în oraş.

Problema este însă că de cele mai multe ori, modernizarea anumitor străzi atrage şi spargerea asfaltului nou şi modernizarea reţelelor de utilităţi din subteran, iar calitatea asfaltului ajunge astfel să nu mai fie la cea de dinainte de a fi spart.

În anul curent, în afara lucrărilor la reţelele de apă şi canalizare, începute în urmă cu doi ani de zile, Aradul va trece şi printr-o imensă lucrare de înlocuire a conductelor de gaze naturale.

Astfel, reprezentanţii Delgaz Grid au anunţat pentru anul 2021 o investiţie de peste 12 milioane de lei pentru efectuarea lucrărilor de înlocuire a conductelor şi branşamentelor din municipiul Arad pe o lungime totală de 32 de kilometri.

“Alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță și racordarea de noi consumatori la sistemul de distribuție a gazelor naturale sunt obiectivele principale ale Delgaz Grid, un rol important în realizarea acestora revenind investițiilor derulate de companie.

Astfel, sistemul de distribuție a gazelor naturale din municipiul Arad fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de circapatru kilometri. Tot anul trecut, sistemul de distribuție a gazelor naturale din județ a fost extins cu peste şase kilometri. Totodată, unul dintre cele opt autolaboratoare achiziționate de companie pentru detectarea eventualelor scurgeri de gaze naturale a ajuns în dotarea echipelor care gestionează rețeaua din județul Arad”, spun cei de la Delgaz Grid.

Şantier în judeţul Arad

În cursul acestui an, compania membră a E.ON va începe o serie de lucrări de înlocuire a conductelor aflate în municipiu pe o distanţă totală de 32 de kilometri. Potrivit reprezentanţilor companiei de gaze naturale, este vorba despre trei proiecte distincte care vizează Aradul.

Astfel, primul dintre acestea se referă la cartierul Micălaca, unde conductele pe o lungime de circa opt kilometri vor fi înlocuite.

Al doilea proiect vizează strada Tudor Vladimirescu, aici urmând să se înlocuiască branşamentele şi conductele pe o lungime aproximativă de trei kilometri, iar cel de-al treilea proiect, cel mai mare, se va ocupa de cartierul Gai, unde se vor efectua lucrări pe o distanţă totală de peste 21 de kilometri.

Fără un termen clar

După cum era de aşteptat, cei de la Delgaz Grid au făcut anunţul conform căruia absolut toate lucrările menţionate anterior vor fi începute în cursul acestui an. Cu toate acestea, nu se ştie încă termenul de finalizare a acestori investiţii. Însă, având în vedere complexitatea lucrărilor, mai mult ca sigur iarna viitoare va prinde Aradul în kilometri întregi de şantiere aflate în lucru.