O amplă acţiune organizată de poliţiştii harghiteni s-a desfășurat în municipiul Odorheiu Secuiesc. S-au căutat branşamente ilegale şi instalaţii clandestine în scopul sustragerii de energie electrică şi gaze naturale.

Poliţiştii şi specialiştii unor companii de electricitate şi gaze au verificat 8 locaţii ale unor persoane fizice şi juridice. În urma constatărilor efectuate au fost întocmite 6 dosare penale, prejudiciul estimativ ridicându-se la cel puţin 200.000 de lei.

În baza unor date şi indicii obţinute anterior, poliția știa de furturi de energie electrică şi gaze naturale. La data de 28 ianuarie 2021 poliţiştii harghiteni au organizat o amplă acţiune, cu forțe mărite. S-a cerut şi sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale. La această acțiune au fost cooptaţi și 17 specialişti ai unor companii de profil.

Pe parcursul acestor activităţi operative au fost verificate 8 locații ale unor persoane fizice şi juridice. În urma constatărilor efectuate de specialiştii în domeniile de electricitate şi gaze, au fost întocmite 6 dosare penale privind infracțiuni de furt de energie electrică și gaze naturale.

Astfel, au fost identificate racordări ilegale la rețeaua electrică în scopul sustragerii de energie. S-au descoperit racordări ilegale la sistemul de alimentare cu gaze naturale. Specialiștii au descoperit şi lucrări neautorizate care au modificat indexul de citire şi alte lucrări neautorizate la tabloul electric.

În urma primelor estimări, specialiştii au stabilit că prejudiciul total cauzat este de aproximativ 200.000 de lei.

În cauză sunt continuate cercetările, în vederea identificării tuturor celor implicaţi, precum şi pentru stabilirea şi recuperarea integrală a prejudiciului.

Legea Energiei Electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, care la articolul 92 prevede următoarele pentru branşamente ilegale şi instalaţii clandestine:

„(1) Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcţionării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalaţiilor energetice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă;

(2) Executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Referitor la acest subiect, dincolo de riscul condamnărilor cu executare (în cel mai fericita caz amendă), este pericolul. Specialiștii au ţinut să precizeze că branşamentele ilegale şi instalaţiile electrice improvizate, pe lângă faptul că pun în pericol viaţa celor care le utilizează, pot fi oricând sursa unui incendiu de proporţii. Mai mult, astfel de branşamente perturbă buna funcţionare a reţelelor de distribuţie, determină situaţii de supraconsum şi sunt, de multe ori, cauza unor întreruperi frecvente în alimentarea cu energie electrică, afectând astfel şi consumatorii branmşaţi legal.