Totul se întâmplă pe fondul restricțiilor impuse de Covid. Șeful DSU, Raed Arafat, face aproape zilnic o declarație pe acest subiect.

Mai exact, ordinul comun al Ministerului Sănătății și cel al Ministerului Educației spune că este interzisă transmiterea de obiecte personale. Astfel, în această categorie intră și mărțișoarele. De altfel, distanțarea socială înseamnă evitarea oricărui gest care determină apropierea.

Dilema mărțișoarelor în școli. Arafat vine cu o altă declarație

Raed Arafat, șeful DSU, schimbă, însă, discursul și spune că se pot oferi mărțișoare și flori de 1, respectiv 8 martie. Singura restricție ar fi să se evite îmbrățișările, strângerile de mână, pupatul.

„ Da, eu am înțeles că e posibil să se ducă flori mărțișoare luni. Distanțarea și tot trebuie păstrate”, a spus Arafat, la Digi FM.

Oficialii Educației sunt categorici și spun că înaintea oricărei tradiții este prioritară sănătatea copiilor. Există varianta on-line a felicitărilor pentru luna martie.

Este greu de crezut că elevii pot păstra distanțarea socială, atunci când vine vorba despre mici cadouri, specifice lunii martie.

Într-o asemenea situație, tot greul este dus tot de către cadrele didactice. Acestea vor gestiona situația, de la caz, la caz, fiind responsabile de respectarea regulilor specifice în pandemie.

Vaccinarea în școli, în trend ascendent

Dacă la început cadrele didactice erau sceptice cu privire la vaccinul anti-Covid, acum cred că este o metodă de combatere a pandemiei și de evitare a școlii on-line.

Mulți dintre profesori nu s-au acomodat cu această formă de educație.

Ministrul Educației spune că zilnic se vaccinează aproape 5000 de cadre didactice.

Oficialul de la Educației afirmă că rata de infectare din școli este în scădere.

Excepție face județul Timiș , județul cu cea mai mare rată de infectare. Aici, cele mai multe școli funcționează după scenariul roșu.

În acest județ sunt 245 de unități școlare au intrat în scenariul roșu. Acesta presupune că elevii fac cursuri on-line.

Edilul orașului Timișoara, Dominic Fritz, spune că judetul Timiș se confruntă cu o incidennță atât de mare, deoarece este județul cu cele mai multe teste efectuate.