Chiar dacă o bună perioadă s-au desfășurat cursuri exclusiv on-line, acestea nu au dat roade. Dispozitivele de conectare la internet au ajuns târziu la elevi ori nu s-au acomodat cu stilul de învățare on-line.

Astfel, mii de elevi din toată țara au de recuperat materia pierdută.Nepredată sau neînțeleasă corespunzător.

Prin urmare, Ministerul Educației a decis să se organizeze cursuri de recuperare.

Potrivit actului emis de autorități, fiecare școală va decide programul de recuperare, în funcție de necesități.

Unitățile școlare vor actualiza lunar datele privind numărul elevilor care s-au înscris la recuperare.

Pentru orele recuperate, profesorii vor primi în plus suma de 100lei pe oră. Venitul este brut.

Document. Când vor purta elevii masca la școală

În ce privește purtarea măștii de protecție, Ministerul Educației și cel al Sănătății au căzut de comun acord cu privire la câteva aspecte.

Nu va fi obligatorie la orele de sport din aer liber, iar dacă o localitate intră în scenariul roșu, , prezenţa fizică a celor din anii terminali e permisă dacă efectivele sunt până la maximum jumătate.

Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior. La orele de specialitate din învăţământul vocaţional este obligatorie purtarea măştii de protecţie. Excepție fac orele de muzică. În acest caz este necesară asigurarea de spaţii individuale pentru exersare.

Totodată, elevii și profesorii care au probleme de sănătate și sunt mai vulnerabili în fața virusului Covid, pot cere să revină la școala on-line.

Vaccinarea cadrelor didactice a fost un succes, susține ministrul Cîmpeanu. Potrivit acestuia, peste 5000 de cadre didactice se vaccinează zilnic.

Elevii sunt testati PCR periodic, iar cei cu simptome vor fi izolați.