Este vorba despre recalcularea salariilor profesorilor. Potrivit magistraților, acestea au fost calculate greșit în ultimii trei ani.

Cei care au ieșit victorioși din procesul cu oficialii Ministerului Educației sunt reprezentanții Sindicatului „ Didactica” din Vaslui. Acest lucru înseamnă, însă, acest lucru se va aplica la nivel național. Toate sidicatele din țară au sesizat instanțele cu privire la calculul greșit al salariilor profesorilor.

S-a demonstrat că, acei profesori care aveau clase de diregenție primeau 10% la nivelul salariului de bază din 2016, când s-a decis acest lucru, nu la cel de bază în vigoare.

ÎCCJ obligă Ministerul Educației să recalculeze salariile profesorilor

Profesorii au primit timp de trei ani , chiar și cu 500 de lei mai puțin în salariu.

„În aceşti trei ani, noi am avut tăieri de salarii în învătământ. Sunt persoane care în această perioadă au avut salariile tăiate si cu 500 lei/lună. Spre exemplu, colegii care prestau activitatea de dirigenţie primeau acel 10% calculat nu la salariul de bază în plată, ci la nivelul anului 2016”, a explicat Sorin Tiplea, liderul Sindicatului „ Didactica”

Acest lucru va însemna o suplimentare a bugetului de urgență. După publicarea proiectului de buget, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vrut să demisioneze, din cauza lipsei de fonduri. A fost convins, însă, de președintele Iohannis să aștepte, pentru că va primi mai mulți bani la rectificarea bugetară.

Sindicatele din toată țara nu mai cred promisiunile politicienilor și spun că e inacceptabil ca pentru educație să nu existe mereu un fond de salarii decent.

„Cerem ce ni se cuvine! Pe lângă înghețarea salariilor, ne mai confruntăm cu o mizerie! Salariile profesorilor care au dirigenție, gradație de merit, sunt incorect calculate, prin raportare la salariile de bază din anul 2016.

Toate acestea se întâmplă în condițiile în care poziționarea funcțiilor didactice în grila de salarizare este în pătrimea inferioară a acesteia!” , suțin liderii FSLI care au zeci de dosare pe rol în toată țara, pentru drepturile profesorilor.