Primarul Dominic Fritz a anunțat pe pagina sa oficială de Facebook și într-o intervenție recentă la Digi24 că a invitat-o în 2023 la Timișoara pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca să cunoască orașul care va deveni în anul respectiv capitală culturală europeană. Edilul a spus că Ursula von der Leyen a acceptat invitația cu bucurie și a dat asigurări că va sprijini orașul bănățean.

Ursula von der Leyen a acceptat invitația cu bucurie și a întrebat despre procesul de vaccinare în Timișoara

Totodată, Dominic Fritz a spus că șefa CE a dorit să afle noutăți despre procesul de vaccinare în Timișoara.

Postarea pe pagina oficială de Facebook a lui Dominic Fritz a fost realizată joi seara în jurul orelor 21.30 și în foarte scurt timp a strâns peste 5500 de like-uri și 360 de comentarii. În postare, Dominic Fritz spune:

”Am avut în această după-amiază o discuție telefonică cu doamna Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. M-a felicitat pentru funcția de primar, iar eu i-am povestit despre Timișoara, cum m-a cucerit acest oraș vechi și multicultural și de ce a meritat să i se acorde titlul de Capitală Culturală a Europei.

Am invitat-o să cunoască Timișoara în 2023 și se pare că am fost foarte convingător. A acceptat imediat și bucuroasă invitația. Nu am ocolit dificultățile pe care le întâmpinăm în acest proiect și m-a asigurat de tot sprijinul ei pentru ca anul 2023 să fie unul de strălucire pentru oraș și pentru România. O să prezint la sfârșitul lunii o propunere pentru cum să ieșim din amorțeală actuală.Dar prima întrebare a fost despre procesul de vaccinare: cum merge campania la Timișoara și în România?

I-am povestit despre proiectul Oxigen și despre soluțiile pe care le-am găsit împreună cu corpul medical, societatea civilă și mediul privat pentru a asigura un cât mai bun tratament celor care suferă de COVID-19. Și am aflat că Uniunea Europeană lucrează să ne trimită cât de multe vaccinuri avem nevoie, doar să avem noi capacitatea administrativă pentru a vaccina și oameni determinați să-și reia viața, în condiții de normalitate (revin mâine cu mai multe informații despre campania de vaccinare în Timișoara).Am găsit în această conversație interes și deschidere pentru Timișoara. Avem un partener direct și solid în doamna von der Leyen și în Comisia Europeană”.

Comentariile la postarea primarului Timișoarei au fost majoritar pozitive și laudative. Un domn a spus: ”Felicitări si mult succes domnule primar!!! Este momentuL unei schimbări reale ale administrației locale care sa fie in slujba cetățeanului si nu invers ! Avem toată încrederea in capacitatea managerială a unei noi conduceri îndreptate înspre cetățeni !”. În schimb una dintre cele mai ciudate comentarii a fost a unei doamne care a spus:”Ursula, plimbă ursul de aici”.

Ursula von der Leyen este un adevărat model uman și un simbol al unității și stabilității europene

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, reprezintă în acest moment un adevărat model uman și un simbol al unității și stabilității europene. Ea poate fi considerată printre personalitățile mondiale cele mai elocvente, vizionare și echilibrate ale momentului într-o lume agitată, profund marcată de criza coronavirus și lipsită de repere.