Urmare a unei amenzi în valoare de 10.000 de lei aplicate de către Direcţia de Sănătate Publică Arad, DSP anunţă intensificarea verificărilor şi la alte firme care activează în acelaşi domeniu.

Un arădean a apelat la o firmă de îngrijiri medicale la domiciliu pentru a îi administra mamei sale, în vârstă de 82 de ani, un tratament injectabil de care aceasta avea nevoie.

Inutilitatea vaccinării exprimată de asistenta medicală

Experienţa însă a fost una de neimaginat, iar în consecinţă, arădeanul a depus o plângere la DSP Arad.

 „Am apelat la această firmă, în urma unei documentări pe internet. Părinții mei sunt oameni în vârstă, 82, respectiv 85 de ani, și mama mea avea nevoie de tratament injectabil, administrat zilnic. Toate au fost în regulă până luni când, pentru administratea tratamentului s-a prezentat o doamnă asistentă care a intrat în locuință fără să poarte mască de protecție, pe toată durata vizitei medicale.

Mi se pare o iresponsabilitate din partea unui cadru medical, care în perioadă de pandemie, face astfel de tratamente la mai multe adrese. Practic poate fi o adevărată bombă epidemiologică. Eu am reușit să-mi țin părinții sănătoși vreme de un an de zile, și nu mi-a fost ușor. Din fericire, ambii sunt vaccinați, dar au titrul de anticorpi destul de scăzut și oricând există pericolul reinfectării.

Prin urmare, am depus și o plângere la Direcția de Sănătate Publică Arad împotriva Red-medica (n.n. firma de îngrijiri medicale la care a apelat), pentru că nu este posibil să se întâmple așa ceva, fără a se lua măsuri”, a povestit arădeanul.

Conform acestuia, în afara faptului că asistenta nu purta masca de protecţie, cadrul medical ar mai fi făcut şi afirmaţii referitoare la inutilitatea vaccinării.

„Pe lângă că nu purta masca, asistenta medicală a făcut o serie de afirmații cu privire la vaccinare, de genul vaccinurile sunt inutile, sunt doar o afacere pentru Big Pharma și alte teorii pe care nu te aștepți să le auzi de la un cadru medical”, a mai precizat arădeanul.

Fără liberă practică

Direcţia de Sănătate Publică Arad, a primit sesizarea aferentă, motiv pentru care a dispus demararea anumitor verificări.

„În urma sesizării primite, inspectorii noștri s-au deplasat la sediul Red-medica unde au constatat că asistenta medicală la care se face referire în sesizare nu avea drept de liberă practică. Ea se afla încă în perioada aceea de trei luni de la finalizarea studiilor, în care trebuie să facă practică, înainte de a primi atestatul.

Urmare a celor constatate, a fost aplicată o amendă în valoare de 10.000 de lei. Vreau să specific că un astfel de comportament venit din partea unui cadru medical, în condițiile în care ne luptăm cu o pandemie și se fac eforturi pentru vaccinarea populației, este de nepermis. Vom acționa în consecință conform prevederilor legale și vom înainta o sesizare și către ordinul asistenților medicali”, a precizat dr. Horea Timiș, directorul DSP Arad.

Cuvântul firmei de îngrijiri

În ceea ce priveşte punctul de vedere al firmei de îngrijiri la domiciliu, unde lucrează şi cadrul medical de faţă, consilierul judiciar Sorin Fildan a precizat faptul că:

„Inspectorii DSP au venit pentru a face cercetări și s-a identificat persoana care s-a deplasat la pacient. I s-a luat o declarație din care reiese că asistenta medicală nu își mai aduce aminte despre discuțiile purtate la adresa respectivă. Despre masca de protecție, ea declară că a avut-o pe urechi dar nu își mai amintește dacă era corect poziționată. S-au aplicat sancțiuni pe persoană fizică”,a declarat dl. Fildan.

Extinderea controalelor

De asemenea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad a ţinut să mai precizeze şi faptul că în următoarea perioadă, toate firmele care oferă servicii de îngrijiri medicale la domiciliu vor fi controlate, deoarece: „serviciile medicale trebuie oferite la anumite standarde și vrem să ne asigurăm că așa se întâmplă lucurile și în realitate.”