Farmaciile veterinare din Bistriţa sunt verificate zilele acestea de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), pentru a transmite la Bucureşti, la ANSVSA, informaţii cu privire la stocurile de Ivermectină și cantitatea vândută în ultima perioadă

”Am primit acum o notă de serviciu prin care ni s-a cerut, în următoarea perioadă, să verificăm în farmaciile veterinare dacă mai este Ivermectină în stoc, ce cantități s-au vândut. Trebuie să transmitem ANSVSA raportul până în 15 februarie”, a spus medicul veterinar Romulus Bița, directorul DSVSA Bistrița-Năsăud.

Cu privire la interesul pentru medicamentul de faţă în tratarea coronavirusului, dr. Biţa a precizat că:

”Medicamentele de uz veterinar de abicei au aceeași substanță activă ca și cele de uz uman, dar acesta este un medicament de uz veterinar care nu este recomandat pentru folosința umană. Și în farmaciile veterinare ar trebui în mod normal ca medicamentele antibiotice și antiparazitare să se elibereze cu rețetă, iar acesta este un medicament antiparazitar. Lumea s-a mai liniștit și nu cred îl mai caută. Nu am deocamdată informații despre stocuri, dar cred că se mai găsește”, a spus dr. Bița.

Ivermectină, disponibilitate 0

Potrivit timponline.ro Ivermectina nu se mai găseşte în mai multe farmacii veterinare din judeţ de aproximativ două săptămâni.

”De când s-a aflat că e bună pentru tratarea Covid-19, am vândut de patru ori mai multă decât în alte perioade. Noi am avut la cutie de 50, iar lumea a cumpărat câte o cutie sau două. Au fost și unii care au început să o ia și preventiv. Din păcate, nu mai avem de vreo două săptămâni și nu se mai găsește nicăieri în Bistrița. Față de cum a fost căutată într-o periodă, parcă lumea s-a mai oprit. Nu mai sunt atât de mulți care o caută. Am avut cazuri când au venit persoane care aveau pe cineva internat în spital, iar doctorul le-a spus să caute să ia Ivermectină.

Unii ne-au spus că iau 8 pastile odată și la 7 zile cu repetare, au fost alții care au luat 5 odată timp de 5 zile și apoi au continuat cu 2. Rețetă nu le-am cerut, dacă nu am fost obligați, dar i-am întrebat dacă nu se gândesc la riscuri să nu afecteze organele, rinichii, dar erau foarte hotărâți să ia. Eu nu am recomandat Ivermectina, ba chiar le-am spus că tableta e una pe 10 kg greutatea câinelui și spuneam pentru ce e, dar fiecare face ce vrea”, a spus Doina Buta, tehnician veterinar.

La rândul său, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat faptul că:

”Din ce spun medicii Ivermectina este cel mai eficient tratament până acum, dar este foarte important momentul în care începi tratamentul pentru Covid. După ce trece de faza inițială infecțioasă și intră în cea pulmonară, să întorci boala este mult mai greu decât dacă o tratezi de la început”.