În seara de 31 decembrie Clujul a fost ca o zonă de război. Explozii solitare sau în rafale au terorizat trecătorii în cele mai neașteptate locuri. Acest lucru s-a întâmplat și în serile trecute, dar în ultima zi din an a fost apogeul. Iar exploziile s-au auzit aproape în continuu, fără să se liniștească în perioada cu resticții de circulație. Toată noaptea s-au auzit pașii unor persoane sau grupuri urmate de bubuituri puternice.

Mulți dintre clujenii care au sărbătorit în stradă noaptea de Revelion au lăsat în urmă gunoaie. Resturi de petarde, artificii și confetti au umplut străzile și parcurile din oraș, dovezi tăcute ale nesimțirii și nepăsării unora.

Cea mai mare concentrație a fost în zona Calea Mănăștur – cartierul Zorilor, însă mai multe zone din oraș arată asemănător în prima zi a noului an. Cele mai dezgustătoare rămășițe sunt ale coșurilor de gunoi, pline cu resturi „parfumate” de mâncare și diferite materiale organice.

Din cauza exploziilor de petarde și artificii, care le-au făcut multora nopțile albe, clujenii cer autorităților să ia măsuri. Și cer acest lucru ca și în anii trecuți, deoarece problema nu este nouă.

În fiecare an, în perioada Revelionului oamenii s-au plâns de problemele cauzate de folosirea petardelor și artificiilor, uneori cu urmări grave.

În localitatea Muncel, de pildă, în a treia zi de Crăciun un grup de copii care se jucau cu petarde a incendiat 6 tone de baloți de fân. Anul trecut, în județul Cluj, o fetiță a ajuns să fie operată în Austria pentru reconstrucția facială, ca urmare a jocurilor inconștiente cu petarde.

Iar accidentele grave nu li se pot întâmpla doar copiilor. Omar Elabdellaoui, căpitanul naționalei Norvegiei, are mari probleme, după ce în  noaptea trecută, 1 ianuarie 2021, i-a explodat o petardă în mână. Acesta este rănit grav la mână, dar și vederea i-a fost afectată, iar medicii sunt sceptici în ceea ce privește revenirea sa pe terenul de fotbal.

Anul trecut clujenii au inițiat o petiție semnată de aproape 16.000 de persoane, prin care au cerut interzicerea comercializării și folosirii petardelor pe întreg teritoriul României. În acest scop, fostul deputat Adrian Dohotaru a inițiat o lege anti-petarde prin care să fie restricționată comercializarea și folosirea acestora.

La începutul anului 2020, Emil Boc a declarat că și el își dorește interzicerea petardelor în zonele publice și că trebuie luate măsuri. Însă perioada sărbătorilor a trecut și măsurile au rămas doar promisiuni.