Un şofer a trăit momente groaznice când s-a trezit la un pas de a se întâlni cu moartea, fiind aproape de a cădea cu maşina de pe breteaua pasajului rutier Micălaca din judeţul Arad, care leagă strada Marcel Olinescu şi Calea Randei.

Totul s-a petrecut în cursul zilei de ieri, 25.02.2021, în apropierea orei 16:30. Concret, şoferul unei maşini marca Seat nu şi-a mai putut controla autoturismul aflat pe breteaua pasajului rutier Micălaca, bretea prin intermediul căreta strada Marcel Olinescu (biserica Maranata) este legată de Calea Radnei.

Pagube materiale

Potrivit informaţiilor strânse la faţa locului, evenimentul de faţă s-a soldat doar cu pagube materiale, respectiv maşina şoferului, parapeţii şi balustrada care au fost distruse în momentul impactului. Actualmente nu se cunosc încă împrejurimile în care s-a petrecut nefericita întâmplare.

„Parapeţi” doar de design

Montaţi pe marginea drumului între zona de trafic auto şi cea destinată traficului pietonal, „parapeţii” şi-au dovedit încă o dată inutilitatea în a stopa maşina scăpată de sub control. Norocul şoferului se pare că a fost prezenţa balustradei verzi de pe marginea pasajului, care nu a putut fi spulberată atât de usor ca şi „parapeţii” respectivi.

Nu de puţine ori, şoferii şi-au manifestat nemulţumirea cu privire la calitatea jalnică a „parapeţilor”, fiind prinşi în nenumărate rânduri în borduri „de formă”, maşinile trecând prin ei fără probleme, în cazul evenimentelor precum celui prezentat aici.

Atenţia cu privire la faptul că „parapeţii” prinşi de bordură cu numai câteva şuruburi lungi de circa 10 centimetri, sunt mai mult piese de decor, ci nu piese de protecţie, a fost atrasă de mai multe ori.

Accident mortal

Cu toate acestea, pe acelaşi pasaj rutier, pe partea opusă, care face legătura între Calea Radnei şi Calea Iului Maniu, în data de 25 octombrie 2018, tot într-o zi de jos, doi tineri de 20 şi 24 de ani şi-au pierdut viaţa în momentul în care autoturismul în care se aflau a rupt „parapeţii” galbeni şi balustrada verde, căzând sub pasaj, de la aproximativ zece metri.