Florin Tripa, deputat de Arad, în urma apariției în spațiul public a informației conform căreia din 1 ianuarie 2021 nu va mai circula niciun tren pe ruta Arad-Brad, a făcut o interpelare oficială adresată ministrului Transporturilor, Lucian Bode, pentru a cere explicații și clarificarea situației.

„Regio Călători SRL, în calitate de operator de transport feroviar de călători, a decis să se retragă de pe ruta Ineu – Brad și retur, începând cu data de 01.01.2021. Decizia a fost adoptată în urma analizei privind lipsa personalului calificat, necesar pentru deservirea trenurilor pe zona de activitate Timișoara – Arad, precum și în urma analizei privind situația financiară a societății, activitatea fiind afectată de pandemia COVID-19. Menționăm faptul că Regio Călători SRL nu are competențe/atribuții în ceea ce privește infrastructura feroviară din România, acestea fiind în sarcina altor agenți economici”, au precizat reprezentanţii Regio Călători SRL.

Deputatul de Arad a cerut ministerului să compenseze retragerea operatorului Regio, prin care un număr semnificativ de localități rămân, efectiv, ,,rupte de lume”.

„ Dragi cetățeni de pe Valea Crișului,

În urmă cu 3 săptămâni am făcut o interrpelare oficială, adresată ministrului Transporturilor, Lucian Bode, pe tema situației legăturilor feroviare pe linia Ineu – Brad și retur.

În notă, ceream soluții concrete, de la nivel ministerial, care să compenseze retragerea operatorului Regio de la 1 ianuarie 2021, de pe tronsonul cuprins între Ineu (judeţul Arad) şi Brad (judeţul Hunedoara), prin care un număr însemnat de localități rămân, efectiv, „rupte de lume”. Nu mai comentez impactul profund negativ și consecințele, în special pentru navetiști, care derivă din încetarea operării Regio pe această rută de la începutul anului viitor. În spiritul echipei guvernamentale din care face parte, ministrul Bode mi-a răspuns, cam în cheia explicațiilor zilnice de gen „Nelu Tătaru”. „Ar fi posibil…..dacă”, „se fac eforturi pentru, în condițiile în care”. a precizat deputatul Florin Tripa, pe pagina sa de Facebook.

Ministerul Transporturilor, scuze tehniciste

La interpelare, Ministerul Transporturilor a răspuns, oficial, printr-un limbaj tehnic și fără soluții concrete pe care ar trebui să le adopte în regim de urgență. Motivele pentru care au fost retrase cele trei trenuri de pe ruta Arad-Brad sunt lipsa de fonduri și lipsa personalului calificat.

Din nefericire, persoanele din această zonă vor trebui să găsească o soluție alternativă de transport. Decizia intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2021 a lăsat fără nicio legătură feroviară mai multe localități, printre care: Tămand, Bocsig, Rapsig, Sebiș, Livada, Joia Mare, Almaș, Bonțești, Gurahonț, Romanița, Aciuța, Tălăgiu, Vârfurile, Cariera, Leasa, Hălmagiu, Ocișor, Ociu, Vața, Birtin, Lunca Moților, Baia de Criș, Țebea, Ribița și Brad.