Chiar dacă la nivelul țăriilor UE vaccinarea va începe din 27 decembrie, autoritățile ungare au furat startul și au început vaccinarea angajaților din sectorul medical cu o zi mai devreme.

Agenția publică MTI a anunțat că vaccinurile au fost transportate la Budapesta sub supravegherea poliției, iar dozele primite sâmbătă dimineața vor ajunge pentru vaccinarea a 4.900 de persoane. „Am început vaccinarea personalului medical, potrivit unui plan prestabilit”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului pentru Reuters.

Primele vaccinuri au fost la livrate la Spitalul Central Del-Pest, la un centru anti-COVID-19, iar după amiază alte doze vor ajunge la alt spital important din Budapesta, relatează MTI.

Mai multe state vor începe vaccinările împotriva SARS-CoV-2 în 27,28 și 29 decembrie, iar prioritate au oamenii ce se află în linia 1 și cei vârstnici. În numeroase țări- printre care SUA, Canada și Marea Britanie-vaccinul BioNTech/Pfizer este deja folosit.

Pe 21 decembrie, Comisia Europeană a dat undă verde pentru introducerea pe piața condițională pentru vaccinul anti-COVI-19 dezvoltat de BioNTech și Pfizer, care devine primul vaccin autorizat în UE împotriva noului coronavirus.

România va primi peste 10 milioane de doze de vaccin în cadrul contractului semnat de Comisia Europeană cu Pfizer-BioNTech, conform comunicatului de pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva SARS-CoV-2. Dozele de vaccin vor ajunge pentru vaccinarea a 5 milioane de persoane.

Până la sfârșitul anului, autoritățile preconizează că vor vaccina cel puțin 10, 7 milioane de români, pe baza contractelor de vaccinare a celorlalte companii. UE va primi un lot de aproximativ 1,7 miliarde de doze de vaccin, cu 400 de milioane de doze planificate ca opțiune suplimentară. De asemenea, Rusia va lansa la începutul anului viitor propriul lor vaccin, în colaborare cu o companie britanică.

Biontech a primit 375 milioane de euro,din partea Germaniei pentru dezvoltarea vaccinului. Acesta este unul din motivele pentru care Ministerul Sănătății presupune că Germania ar putea primi mai multe doze decât ponderea sa din populația europeană.