Dominic Fritz a anunţat, într-o conferinţă de presă online, că va avea o serie de întâlniri cu premierul și vicepremierul. Se va întâlni și cu miniştrii Dezvoltării, Transporturilor, Culturii, Economiei şi Fondurilor Europene. Primarul Timișoarei vrea să se asigure că Guvernul României are o înţelegere clară asupra priorităţilor timişorenilor.

„Voi discuta şi situaţia actuală pentru centrele de vaccinare, despre problema societăţii de termoficare Colterm (soluţiile pe termen lung, dar şi despre datoriile pe care Colterm le are la ANAF şi despre modalitatea de eficientizare a companiei), despre Capitala Culturală Europeană 2023, despre infrastructura sanitară din Timişoara, proiectul unui nou spital municipal, centrul de oncologie (crearea unui institut oncologic n.r.) şi despre Spitalul de Copii”, a menţionat Dominic Fritz.

Un alt subiect se referă la magistrala feroviară Caransebeş – Arad – Timişoara, care va fi destinată transportului de marfă. Acesta spune că e nemulțumit de actuala rută și de faptul că reabilitarea ar duce la dublarea liniei de cale ferată ce taie acum Timișoara în două. De altfel, cu această șina de tren și-au batut capul, fără succes, și administrațiile Ciuhandu si Robu.

„Din păcate, proiectul actual prevede că este un traseu care traversează Timişoara de la est la vest pe o lungime de 11 km, din care cam 5 km prin mijlocul oraşului, care prevede o dublare a liniei de tren. Pentru noi este important, întrucât dacă pe acest coridor va trece întregul trafic de marfă, aceasta va scădea foarte mult calitatea vieţii în Timişoara. O soluţie minimă ar fi o centură feroviară la nord de oraş, pentru ca transportul de marfă să nu treacă prin oraş”, a explicat Fritz.

Edilul spune că va discuta despre Muzeul Revoluţiei cu ministrul Culturii. El vrea să se asigure că proiectul va include perspectivele timişorenilor şi va fi elaborat de cineva care cunoaşte realitatea locală.

Dominic Fritz a detaliat motivul  plecării spre Capitală

„Tema cea mai mare va fi Capitala Culturală Europeană (CCE) 2023, unde va urma numirea unui subsecretar de stat pentru CCE, care va trebui să vină (conform înţelegerii n.r.) din partea USR PLUS şi voi propune pe cineva, în curând. Voi discuta finanţările despre infrastructura culturală din Timişoara, proiectele cu cinematografele, reabilitarea clădirii Filarmonicii. Trebuie să ieşim dintr-o gândire în care Asociaţia CCE a devenit un scop în sine şi trebuie să ne asigurăm că în 2023 vom face o imagine bună pentru ţară şi pentru Europa, iar Asociaţia poate juca un rol, dar nu este ea personajul principal în acest proiect”, a precizat primarul Dominic Fritz.