Potrivit paginii oficiale a evenimentului, educația la distanţă, prin corespondenţă, a început să fie practicată încă din secolul al XVIII-lea. Această formă de învăţare a câştigat în popularitate într-un mod direct proporţional cu accesul la internet, începând cu anii ’90.

În prezent, educaţia la distanţă este mai actuală ca oricând, în condiţiile restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19. Astfel, numeroase instituţii de învăţământ de pe mapamond au trecut exclusiv la predarea online.

Conferinţa se va axa pe conceptul de „educaţie la distanţă”. Discuțiile vor porni de la istoricul acestei practici pentru a ajunge la întrebări legate de eficienţa sa. Unul dintre subiectele abordate este „educaţia şi noile tehnologii”. Alt subiect propus este „distanţa în actul educaţional”.Se vor pune în discuție aspecte etice ale educaţiei la distanţă. Se va analiza „raţiunea de a fi a universităţilor într-o lume în care „informaţia” se găseşte pe web”.

Participarea la dezbateri este liberă, cu condiţia ca vorbitorii să aibă afiliere universitară şi să se fi înscris la cuvânt în perioada 3 ianuarie – 20 februarie 2021.

Despre educația la distanţă, două întrebări așteaptă răspuns:

„Este procesul predării şi învăţării influenţat negativ sau pozitiv în cazul educaţiei online?”                                                „Ce efecte are predarea la distanţă sub aspect psihologic, mai ales în cazul copiilor?”.

Filosofia educaţiei este studiul filosofic al naturii, finalităţii şi problemelor procesului educaţional. Printre subiectele abordate de filosofii educaţiei pot fi enumerate: esenţa şi sensul educaţiei, legătura dintre educaţie şi alte practici umane. Au fost cercetate valorile ce merită şi trebuie transmise prin educaţie, analiza filosofică a metodelor pedagogice. Totodată, sunt propuse metode de evaluare a instituţiilor de învăţământ, practicilor şi rezultatelor obţinute în urma procesului de educaţie. Delimitarea autorităţii corpului profesoral, sfera drepturilor elevilor şi studenţilor, precum şi stabilirea limitelor dintre educaţie şi îndoctrinare sunt, de asemenea, chestiuni dezbătute de filosofii educaţiei.

Comitetul ştiinţific al conferinţei este alcătuit din 17 cadre universitare, provenind de la Universităţi din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Oradea, Craiova, Suceava şi Chişinău. Coordonatorul comitetului este Viorel Vizureanu, Decanul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Comitetul de organizare cuprinde cinci profesori ai Universităţii din Bucureşti, coordonaţi de lector universitar doctor Marin Bălan.