Cei 13 elevi din Bistriţa, din ciclul primar vor fi forţaţi să facă naveta cu microbuzul la Zagra. Potrivit statului, în acest mod cheltuielile sunt diminuate considerabil decât dacă ar achita salariul unui cadru didactic. În mod evident, actuala situaţie îi revoltă pe localnici.

Primarul comunei Zagra, Nicolae Bușcoi, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, următoarele:

”Anul trecut, am fost în aceeași situație și am ajuns la doamna (fost) ministru Anisie și am găsit înțelegere poate pentru că era campania pentru parlamentare. Anul trecut, când am mers cu părinții la inspectorul general Mihai Mureșan, ne-a spus că școala trebuie să fie rentabilăCare e rentabilitatea școlii? Nu e chiar procesul de învățământ?”, a spus primarul.

Conform acestuia, povestea de faţă se repetă, însă pare că nu va avea același final.

”Deși noi, în Consiliul Local, am aprobat structurile de anul trecut, în momentul în care s-a mers după aprobări la Inspectoratul Școlar Județean nu au mai fost aprobate încă 4 posturi pentru profesori ca să acopere și structurile din Suplai și Aluniș, motiv pentru care acele școli se vor desființa.

În cazul școlii din Suplai nu ar fi o problemă atât de mare datorită faptului că este vorba de copii din clasele V-VIII care pot fi transportați. În ce privește școala din satul Aluniș, lucrurile sunt diferite. Vorbim despre un sat răsfirat. Copiii au 2-3 km de venit pe jos până la școală sau la microbuz. Iarna sunt condiții destul de grele. Vorbim despre 13 copii din clasele I-IV, copii mici care vor ajunge la autobuz uzi. Microbuzul nu este dotat cu scaune pentru copii.

Ca să transportăm (în condiții de siguranță – n.r.) copii atât de mici, trebuie să cumpărăm scaune, centuri de siguranță adaptabile copiilor mici. Nu ar fi aceasta o problemă, ne adaptăm, dar să nu găsești niciun pic de omenie, de înțelegere, de empatie pentru acei copii mici? E vorba de un post. Să nu găsim bani să subvenționăm un post? Între timp, tot vorbim că se depopulează satele și scade natalitatea. Cum să nu scadă dacă așa e se procedează? Așa îi încurajăm pe oameni să facă copii? Le luăm școlile și ei trebuie să-i ducă la 15-20 de km la școlile de centru”, a mai spus primarul comunei Zagra.

Acesta spune că școala din Aluniș este renovată circa de 4 – 5 ani de zile, iar copiii au toate condițiile – căldură, apă – condiții normale pentru a ține orele.

”Ni s-a spus că se desființează școlile acestea pentru că nu sunt bani. Finanțarea se face pentru fiecare copil în parte și atâtea posturi a primit Școala Nicolae Drăganu Zagra și, indiferent de condiții, nu se mai face nicio derogare. Și elevii de gimnaziu din Aluniș fac naveta, va trebui să organizăm două curse, să-i ducem pe cei din I-IV și apoi pe cei de V-VIII.

Pe careva va trebui să-i trezim mai de dimineață să ajungă la ora 8.00, iar înapoi trebuie să facem două drumuri la 12, când termină I-IV, și la 14.00 când termină V-VIII. Sunt 12 km între Aluniș și Zagra, drumul e asfaltat, am putea să-i transportăm în condiții normale. Problema este că trăiesc ei în condiții destul de grele acolo. E vorba totuși de un copil de 6-7 ani care nu se descurcă singur”, a spus primarul