Primarii acuză lipsa de transparență în adoptarea unor măsuri care vizează Codul Administrativ. Aceștia sunt nemulțumiți în legătură cu Ordonanța de Urgență  prin care sunt adoptate mai multe măsuri fiscal-bugetare și care amână cu un an pensiile speciale ale primarilor.

Marți,29 decembrie, asociația a dat publicității un Comunicat:

„ Având în vedere Ordonanța de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, care va fi supusa aprobarii în urmatoarea ședința de Guvern , Asociația Municipiilor din România transmite primului-ministru și miniștrilor cabinetului Cîțu un mesaj ferm:

 

” Dialogul instituțional nu este o opțiune a unui ministru sau a unui funcționar din minister , ci o obligație legală a Guvernului Romaniei , statuată atât în Codul administrativ, cât și în Carta europeană a autonomiei locale, iar Asociația Municipiilor din România nu va lăsa nesancționate, public și juridic, derapajele de la această obligație.”

Din text reiese clar că membrii asociației îi bănuiesc pe membrii guvernului de neprofesionalism și o lipsă acută în cunoașterea legilor, deoarece se simt obligați să facă următoarele precizări:

     „Prin Codul administrativ este statuată obligația autorităților publice centrale de a consulta structurile asociative ale administrației publice locale asupra oricărui proiect de act normativ care priveşte în mod direct administraţia publică locală. În situațiile urgente, termenul de consultare este de 10 zile lucrătoare.

Constatăm cu dezamăgire că „practicile nesanatoase” ale guvernelor anterioare au fost însușite rapid de Guvernul Cîțu. Proiectul de OUG propus spre adoptare,fara consultarea AMR si a celorlalte structuri asociative, transformă astfel un instrument de dialog între doi parteneri egali (administrația centrală-administrația locală) într-un act formal, menit să mimeze respectarea legii, dar încălcând în fapt și litera și spiritul ei.

Adoptarea unei ordonanțe de urgență care modifică peste 20 de acte normative, cu impact în diverse domenii precum: bugete locale, fiscalitate, asistență socială, educație, salarizare, sănătate, muncă etc, fără respectarea minimă a regulilor în domeniul transparenței și dialogului cu structurile asociative, este de natură să tragă un semnal de alarmă cu privire la capacitatea Guvernului de a realiza reforma statului, așa cum și-a asumat prin programul de guvernare.”

 

Asociația Municipiilor din România îi transmite primului-ministru și miniștrilor cabinetului un mesaj ferm, semnat de Emil Boc, președinte, și de Consiliul Director:

,, Dialogul instituțional nu este o opțiune a unui ministru sau a unui funcționar din minister , ci o obligație legală a Guvernului Romaniei, statuată atât în Codul administrativ, cât și în Carta europeană a autonomiei locale, iar Asociația Municipiilor din România nu va lăsa nesancționate, public și juridic, derapajele de la această obligație. „