Înaltul prelat greco-catolic a fost confirmat cu noul coronavirus în urma unor teste medicale efectuate la Policlinica Medlife din Cluj-Napoca, în data de 31 decembrie 2020, și a unei evaluări la Spitalul Clinic Municipal, în data de 2 ianuarie. După o internare de o zi,  s-a stabilit că ar fi vorba de o formă ușoară a bolii, care nu necesită în continuare tratament spitalizat. Astfel,  P.S. Florentin Crihălmeanu a optat pentru izolarea la Mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului, până la data de 13 ianuarie, urmând a primi acolo îngrijirile medicale corespunzătoare. Starea sănătății sale a rămas stabilă până astăzi, când s-a confruntat cu o criză acută cardio-respiratorie. În ciuda eforturilor depuse de medicii de la Ambulanță, viața nu i-a mai putut fi salvată.

Într-un comunicat din 4 ianuarie se afirma că: „Până în prezent, starea Preasfinției sale este bună, iar cura medicamentoasă își face efectul. Preasfinția Sa înalță un gând de mulțumire Domnului pentru că nu se confruntă cu o formă gravă a bolii și, de asemenea, adresează un gând de mulțumire personalului medical de la DSP și serviciilor medicale de la Clinica Clujana, care cu mult profesionalism și eroism își fac datoria. Cu încredințare în rugăciune, transmite tuturor arhierească binecuvântare!”

Cine a fost Florentin Crihălmeanu

Născut la 17 septembrie 1959 la Iași, episcopul Florentin Crihălmeanu a absolvit Institutul Politehnic din Cluj și Institutul Teologic Universitar Greco-Catolic din Cluj. A fost hirotonit preot la data de 9 septembrie 1990, de către episcopul greco-calolic de atunci, George Guțiu. În perioada octombrie 1990 – iunie 1994 a studiat la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma, obținând licența în Teologie cu calificativul Summa cum laude.  Anul acesta, în ziua de 6 ianuarie, de sărbătoarea Botezului Domnului, s-au împlinit 24 de ani de la consacrarea sa episcopală de către Papa Ioan Paul al II-lea, la Bazilica „Sfântul Petru” din Roma.

În anul 2004 a obținut Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor pentru activitatea sa în domeniul cultelor și pentru contribuția sa la întărirea legăturior interconfesionale.

Episcopia  Greco-Catolică de Cluj-Gherla a transmis:

Preoții, persoanele consacrate și toți credincioșii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla resimt această plecare ca pe o imensă pierdere, dar cu credință în Mântuitorul Isus Hristos Cel Înviat se unesc în rugăciune pentru sufletul harnicului, blândului și smeritului lor Ierarh. Această încercare dureroasă, trăită în lumina credinței și a Învierii, nădăjduim să aducă unitate și pace în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, care i-au primit îndrumarea spirituală, l-au admirat și stimat pentru dăruirea în slujirea lui Hristos și a Bisericii Sale.