Raluca Turcan, ministrul Muncii, a afirmat că în ciuda faptului că Guvernul nu are de gând să mărească vârsta de pensionare, acesta lucrează la un anumit proiect de lege prin intermediul căruia angajaţii de stat ar putea să muncească până la vârsta de 70 de ani, fără să se mai solicite acordul conducerii instituţiei.

„Guvernul pregătește un proiect prin care angajații în sistemul public care își doresc să muncească mai mult să aibă opțiunea de a se pensiona la 70 de ani. Vârsta standard de pensionare rămâne însă 65 de ani. Aceasta este o oportunitate pe care noi o acordăm angajaților din sistemul public”, a declarat Raluca Turcan la emisiunea „Insider Politic”, de la Prima TV.

În cadrul Codului administrativ, o astfel de prevedere există deja, însă angajaţii îşi pot continua activitatea numai în condiţia în care şeful superior al acestora îşi dă acordul. Astfel, conform celor spuse de către Raluca Turcan, proiectul de faţă ar anula prevederea în cauză.

„Aceasta este diferența, dacă până acum puteai să faci lucrul acesta de la an la an, cu acordul șefului de instituții, ceea ce era o sursă de abuz, într-o formă sau alta, prin proiectul nostru de lege, în momentul în care ajungi la vârsta de pensionare și optezi să te pensionezi la 70 de ani, contractul tău de muncă merge mai departe”, a precizat Raluca Turcan.

Legea va fi constituită pe baza următoarelor trei principii

  • Posibilitatea de a lucra până la 70 de ani.
  • Interdicția cumulului pensie-salariu de la stat.
  • Pensionarii care vor să se întoarcă la muncă să o poată face.

Raluca Turcan: „Nu intenţionăm să facem excepţii”

Ministrul Muncii a ţinut să sublinieze faptul că salariul la stat nu va putea fi cumulat cu pensia, iar excepţii de la această regulă nu vor exista.

„Ținând cont că, practic, nu interzicem cuiva să muncească în sistemul public, excepțiile nu ar trebui să facă”, a spus Turcan.

Cu privire la situația magistraților de la CCR, Raluca Turcan a invocat „constrângeri constituționale”.

„Nu intenționăm să facem excepție, deci vor trebui să aleagă. Pe de altă parte, avem niște constrângeri constituționale, și anume sunt mandate definite prin Constituție și magistrații propriu-ziși ai CCR, având mandat definit prin Constituție, își vor păstra mandatul chiar și după vârsta de pensionare. Însă sistemul din instituția CCR se supune acestei legi”, a declarat Raluca Turcan.