Update. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a transmis că, pacientul care a înjunghiat-o pe una dintre asistente în această dimineață va fi cercetat pentru tentativă de omor.

Din primele date, reiese că bărbatul, ajuns la Spitalul din Ștei pentru omor, a furat cuțitul din bucătărie. Era unul dintre pacienții care avea acces în incinta unității medicale. El execută o internare medicală în loc de detenție, deoarece instanța a constatat că nu are discernământ.

În ce privește starea asistentei medicale, aceasta este stabilă și a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Știre inițială

A fost transportată de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale, iar Poliția a deschis o anchetă.
Contactată de EvZ Transilvania, actuala manageră a Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, doctor Carmen Ghilea, a evitat să dea declarații, menționând că e într-o ședință. Ulterior, devine imposibil de contactat.

Aceeași scuză a invocat-o și în luna decembrie anul trecut, când a fost contactată să precizeze de ce a dispus dărâmarea crucii din curtea spitalului.

Fostul manager al unității medicale, Ciprian Luca, ne-a precizat că este șocat de cele întâmplate.

Sper ca asistenta medicală, care era un om minunat, să treacă cu bine. Nu se știe cum a ajuns cuțitul la acel pacient! Asta se întâmplă când dărâmi o cruce!, a declarat pentru evzdetransilvania.ro, Ciprian Luca.

Bihor-Cine ajunge la Spitalul de Psihiatrie Ștei

Spitalul din Ștei  aparține direct de Ministerul Sănătății și aici sunt internați oameni condamnați pentru infracțiuni grave, comise  fără discernământ. Mai precis, este forma de detenție ”   pentru cei care hotărăsc judecătorii că au nevoie de tratament psihiatric, nu de închisoare. Asta nu înseamnă că pot fi privați de celelalte drepturi, inclusiv cel la confesiune religioasă.

La acest moment, Ministerul Sănătății va trebui să investigheze, dacă protocoalele medicale au fost respectate. Angajaților a început să le fie teamă să mai vină la spital.

Bihor-De ce s-a ridicat o cruce la Spitalul de Psihiatrie

Totul a început în 2017, când o vijelie a afectat mai multe localități din județul Bihor și mai mulți copaci au fost smulși din rădăcini.

Astfel, fostul manager al Spitalului de Psihiatrie si pentru Măsuri de Siguranță din Ștei, Florin Ciprian Luca, a avut inițiativa să amenejeze din rădăcinile arborilor o cruce, totul pe o structură metalică, în parcul unității medicale.

Acesta a declarat pentru EvZ de Transilvania: 115 pomi au fost scoși din rădăcină,iar eu am avut ideea de a face o cruce din rădăcinile pomilor doborâți. Am spus că fiecare pom care a căzut, a căzut pentru fiecare dintre noi, iar noi trebuie să fim în sprijnul pacienților. Am făcut și o biserică din donații, cu avizul Episcopiei și al Ministerului.

Ce se va întâmpla cu crucea din curtea spitalului

Nu mai există o cruce din rădăcini, dar a fost sfințită, totuși(…) Pentru mine e o mare tristețe, dar lucrurile acestea nu au fost pentru mine, ci pentru pacienți!

Primarul orașului Ștei, Iulian Balaj, a menționat că nu se dorește renunțarea la crucea și la biserica din parcul spitalului, ci doar se lucrează la amenajarea uneia în conformitate cu canoanele religioase, una care să fie estetică și care să devină un simbol religios admirat.