Braconajul din Covasna nu este sancționat conform legii, deși a fost sesizat cu imagini în repetate rânduri, spun unii dintre localnici. Au surprins cerbul din imagine, care s-a adăpostit în lacul Pădureni, din Covasna, arie protejată. A fost surpinsă în cadrul unei partide vânătoare pe fondul 16 Dalnic. Nu se știe dacă aceasta a fost legală, însă, un lucru este un cert: vânătoarea nu se poate face aducând suferințe altor animale. În cazul de față, suferința înseamnă fuga animalelor, părăsirea habitatului. Efectele sunt devastatoare pentru mediu.
Covasna. Revoltă în masă. Oamenii se plâng că autoritățile nu îi iau în seamă
După ce șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat că există suspiciuni de braconaj în cazul uciderii ursului Arthur și se desfășoară o anchetă în acest sens, oamenii cer să primească răspunsuri ferme și cu celealte posibile cazuri de braconaj pe care le-au sesizat.
„ Știm că în zonă sunt vânători. Nu știm, dacă toți respectă legea. Bietele animale fug pe unde apucă. Dacă au noroc scapă, dacă nu, vai de pielea lui!” (n.r. a cerbului).
Într-o adresă remisă evztransilvania.ro, nu s-a oferit un punct de vedere clar cu privire la cerbul care se apără de vânători, motiv pentru care a fost înaintată Ministerului Mediu o nouă solicitare în baza Legii 544/2001, privind accesul liber la informație.
Prin Garda de Mediu Covasna ni s-a menționat că s-a impus restabilirea suprafețelor lacului Pădureni care pot fi exploatate legal. Restul imaginilor cu deșeuri și pești morți nu au putut fi localizate. Este regretabil că există, nu că nu pot fi localizate.
”Ce credeți că se întâmplă, dacă dispar cerbii, dacă ne batem joc de arii protejate? Vorbesc eu în numele comunității, pentru că știu mai bine limba română, restul vorbesc maghiara! Sunt zeci de drumuri la toate instituțiile statului și zeci de hârtii. Totul pentru a ne proteja zona! Nu luăm nimic noi după moarte. Natura trebuie să fie a tuturor!” , ne spune Janos Romanov, unul dintre localnicii care a surprins animalele hăituite de vânători.
Scandalul internațional, după uciderea ursului Arthur
Prințul Josef – Emanuel de Liechtenstein ar fi plătit 7.000 de euro ca să împuște legal un urs, în țara noastră. El a primit aprobare pentru o ursoaică care făcea dezastru în zonă, însă, a împușcat un urs trofeu – „de aur”, așa cum îl numesc vânătorii. Vânîtoarea la ursul brun este ilegală.
Ce spune șeful Gărzii de Mediu, după uciderea ursului Arthur
„Am declanşat o anchetă încă din data de 29 (aprilie 2021, n.r.). Ancheta e în curs de finalizare, luăm la verificat hârtiile, locaţia unde a fost recoltat ursul să vedem dacă exemplarul corespunde cu cel din fişele de descriere.
Toate aceste documente le împachetăm în urma anchetei pe care o facem şi mergem către organele de anchetă ale statului pentru a demara împreună o anchetă mai mare”, este declarația lui Octavian Berceanu.
Potrivit ultimelor date ale autorităților, sunt autorizați 60 000 de vânători.
Suprafața parcului cinegetic este de aproape șase de milioane de hectare.
Un cerb costă între 550 și 8.000 de euro, în funcție de valoarea trofeului, un mistreț între 250 și 750 de euro, iar un urs brun între 5.000 și 20.000 de euro.