Semnalele au venit din toată țara, iar cazul judecătoarelor suspendate din funcție până la cercetarea disciplinară a creat deja un precedent.

Două judecătoare din Călărași s-au trezit suspendate din funcție, printr-o rezoluție a CSM, scrisă de mână. Totul a pornit în baza unui memoriu trimis de conducerea Tribunalului Călărași, după cele două magistrate, Ileana Alecsandru și Neluța Tudorache au semnalat procedural și au anulat în instanță mai multe hotări ale Colegiului de Conducere a instanței. Vizat este secretarul general al CSM, judecătorul George Șerban, acuzat de o altă judecătoare de presiuni, amenințări pentru soluțiile date în dosarele pe care le-a dat.

Judecătorii mătură pe jos cu deciziile CSM

Cazul a creat rumoare, întrucât mai mulți judecători s-au simțit intimidați.

Judecătoarea Adina Daria Lupea, de la Curtea de Apel Cluj, a reacționat virulent. Ea susține că execuția CSM vine de la cel mai înalt nivel.

„ Oricând pot fi suspendați din funcții de CSM-ul lui Bogdan Mateescu . Chiar și înainte că împotrivă lor să fie formulate acuzații disciplinare sau să fie trimiși în judecata disciplinara. Totul depinde dacă motivările sau deciziile lor sunt sau nu pe placul unora de prin Consiliul Superior al Magistraturii, cică “garantul independentei justiției”, a declarat magistrata.

Înalta Curte a zburat  decizia CSM

Decizia CSM de suspendare din magistratură a fost suspendată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Deși are 50 de pagini, nu există nici un argument concret prin care să se descrie cum cele două judecăoare au adus atingere prestigiului justiției(foto-document) Luarea unei decizii în Justiție se argumentează logic și juridic, în caz contrar se anulează. Astfel, a hotărât și ÎCCJ. Până la judecarea cazului pe fond privind cercetarea disciplinară, decizia CSM nu produce niciu efect. Termenul este stabilit pe data de 24 mai.  În ceea ce o privește pe Neluța Tudorache, a demisionat din magistratură, însă, o posibilă sancțiune poate avea efecte și acum. Se poate răsfrânge asupra pensiei de serviciu.

Justiția din România se află în mai multe scandaluri publice. Acestea ne afectează pe toți. Scade credibilitatea celor care împart dreptatea și se răsfrânge asupra calității actului de justiție. O altă judecătoare care a reclamat amenințări, imixtiuni în activitatea de magistrat este Adriana Stoicescu. S-a demarat o cercetare disciplinară și în cazul ei.