Pesta Procină Africană (PPA), a distrus, fără doar şi poate, nu doar gospodării diverse, ci şi industria cărnii de porc care a înregistrat scăderi dramatice în ceea ce priveşte producţia, procesarea şi comerţul materiei prime de faţă.

Având în vedere faptul că problematica de faţă reprezintă un real interes pentru fermierii şi crescătorii de porcine din România, dar şi pentru  comercianţi autohtoni, în continuare, vă redeăm răspunsul preşedintelui APCPR, Ioan Ladoşi, cu privire la problematica de faţă, acordată cotidianului nostru.

EvzT: „Cu privire la evoluţia PPA în Transilvania, în opina dumneavoastră, ce consideraţi că trebuie implementat pentru limitarea maladiei adupra fermelor din Transilvania.”

I.L: „La fel cum nici în cazul pandemiei noaste umane virusul nu cunoaşte grand naţional, vă asigur că nici pestei porcine africane nu îi pasă de judeţe, de sate, de comune, sau de unităţi administrative teritoriale.

Este irelevant, şi pentru că există această fragmentare la nivel de ţară de o asemenea speţă şi de acest subiect al pestei porcine africane, tocmai acest lucru a condus la răspândirea situaţiei, pentru că autorităţile din judeţ sau dintr-o anumită comună, dintr-un anumit sat, oraş, etc, nu aveau juristricţie să ia decizii în localitatea învecinată şi ca atare, lucrurile au degenerat.

Ceea ce se întâmplă la ora actuală şi de fapt, ceea ce se întâmplă de trei ani de zile, sunt consecinţe a lipsei toatale de intervenţie a autorităţilor. Intervenţia a fost doar una de efect, ci nu de adresare a cauzei răspândirii.

Este de acum foarte clar că după trei ani şi jumătate de pestă porcină africană, pentru noi, este foarte clar că aceasta este în primul rând o propagandă în teritoriul dintr-un sat în altul, dintr-o localitate în alta, de activităţile umane, de comerţul ilegal cu animale care nu a încetat nicio clipă, de mişcările dezordonate de animale fără niciun fel de control”, a declarat Ioan Ladoşi pentru EvzT.”