”De la Caligrafie la Tipografie” – expoziție de carte veche la Satu Mare

 

Muzeul Județean Satu Mare, Arhivele Naționale ale României-Biroul Județean Satu Mare, Biblioteca Județeană Satu Mare organizează expoziția „De la caligrafie la tipografie”, care va fi vernisată vineri, 5 februarie, ora 13.00, la sediul Muzeului Județean, relatează Satmareanul .

În cadrul expoziției sunt expuse o parte din cele mai valoroase exemplare de carte veche română și străină din patrimoniul acestor instituții. Iubitorii cărții sun invitați să admire cărți manuscrise, dar și tipărite din secolele al XVI-lea – al XIX-lea. Aceste cărți mărturisesc despre o lume de mult apusă, în care valoarea cărții era mult diferită față de cea de astăzi.

În zilele noastre, datorită evoluției tehnologice, ne bucurăm de existența a numeroase cărți liturgice, de rugăciune, de învățătură, de literatură etc., putându-ne imagina cu greu viața fără prezența lor.

Cartea s-a răspândit în Evul Mediu prin efortul domnitorilor, călugărilor și învățaților

”Însă, în secolele trecute situația era cu mult diferită. Prin efortul unor domnitori, a unor călugări sau a altor oameni învățați, tiparul și cărțile tipărite au început să se răspândească, la început timid, iar apoi cu mai multă intensitate și în spațiul românesc. Și în regiunea Sătmarului, apar exemplare deosebit de valoroase, atât pentru a fi folosite în cadrul ritualurilor bisericești, cât și pentru dezvoltarea educației personale”, mai precizează sursa citată.

Expoziția este dovada vie, palpabilă a muzeografilor și bibiotecarilor sătmăreni de a revigora interesul pentru carte și lectura la nivel județean. Ei își doresc să aducă în atenția publicului cărțile de patrimoniu pentru a contribui la dezvoltarea simțului critic, estetic și cultural al cetățenilor.

Mai multe studii și rapoarte ale bibliotecilor județene prezintă o situație îngrijorătoare materializată într-un adevărat fenomen. Atât tinerii, cât și adulții din România citesc tot mai puțin cărți în format fizic, iar cărțile online sau electronice în diferite formate nu se situează nici ele în topul preferințelor românilor. În același timp, nu se poate spune că respectul general pentru carte este scăzut sau că există o adversitate evidentă față de aceasta.