Amenajat lângă o trecere de pietoni din imediata vecinătate a unui parc de joacă pentru copii, rastelul de față este primul dintr-o serie de cinci destinate bicicletelor. Pentru amenajare, a fost însă necesară desființarea unui loc de parcare pentru autoturisme, care din cauza gradului redus de vizibilitate punea viața pietonilor în pericol.

În perioada următoare, bicicliștii vor putea utiliza alte patru parcări în zone în care se înregistrează o circulație intensă.

Finanțat de municipalitate, prin intermediul procesului de bugetare participativă 2020, parcările sunt realizate în urma unui proiect propus de către un cetățean din Făgăraș, primarul încurajând cetățenii ca pentru reducerea poluării și ridicarea nivelului de viață prin îmbunătățirea sănătății, să se orienteze pe cât de mult posibil către deplasările pe bicicletă.

În cadrul procesului de bugetare participativă, anul acesta au fost selectate un număr de 8 proiecte, din totalul de 31 supuse la vot, iar în momentul de față, toate proiectele sunt în diverse stadii de implementare.

De asemenea, având în vedere faptul că s-a dorit susținerea traficului sustenabil, recent au fost amenajate și o serie de benzi pentru cicliști pe partea carosabilă a străzilor modernizate de curând. De altfel, aproape toate proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere și de mobilitate urbană pe care municipalitate dorește să le realizeze, sunt incluse și piste pentru bicicliștii din Făgăraș.

Ca fapt divers, în anii `70, cel mai folosit mijloc de deplasare din municipiu era vehiculul pe două roți, care după cum era de așteptat, a fost înlocuit de autoturism, numărul mașinilor în momentul de față fiind în continuă creștere.