Urmând tradiția instituită de către Regele Mihai, Familia Regală a României își va petrece și anul acesta Crăciunul la Castelul de la Săvârșin, însă, din cauza contextului pandemic în care țara noastră se află în momentul de față, acest lucru se va desfășura într-un cadru mult mai restrâns.

Potrivit reprezentanților Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei, având în vedere situația actuală cauzată de pandemia de Coronavirus, programul public al Familiei Regale cu prilejul sărbătorilor de Crăciun va fi restrâns, însă, în ciuda faptului că prezența Majestății Sale Margareta la Săvârșin va fi una cu totul aparte față de anii trecuți, aceasta nu a uitat de nevoiașii din județ, aceia care se confruntă în fiecare zi cu o situație socială defavorizată.

În acest sens, în cursul zilei de astăzi, 22 decembrie 2020, însoțită de către Principesa Sofia, Majestatea Sa Margareta a efectuat o vizită la spitalul din Săvârșin unde a dăruit în aer liber, în perimetrul din fața acestuia, numeroase saltele și echipamente pentru paturi, dar și un punct de spălătorie care va ajuta la optimizarea funcționalității unității medicale.

De asemenea, în Satul Regal, la ora 12:30 Majestatea Sa și Principele Radu au oferit angajaților de la Castelul Regal și de la Ocolul Silvic din Săvârșin, daruri de Crăciun, iar în cursul zilei de mâine, la ora 12:00, Majestatea Sa Margareta, va fi însoțită de către Principesa Sofia, pentru a aduce un zâmbet în inimile familiilor nevoiașe din Săvârșin, oferind multiple daruri persoanelor defavorizate, care cu siguranță vor fi înduioșate de acest gest de mare omenie.

Majestatea Sa obișnuia ca în fiecare să prezinte bradul din Salonul mare al Castelului și masa de Crăciun din Sufrageria mare presei, însă, din cauza contextului pandemic actual acest lucru nu a mai fost posibil.

În ciuda acestui lucru, Biroul de Presă pune la dispoziția românilor imagini cu pregătirile de Crăciun filmate în interiorul castelului.