Situație tensionată după numirea noului președinte executiv la Universitatea Cluj. Zeci de suportori sunt nemulțumiți de numirea lui Constantin Răduță, iar mesajele nu au întârziat să apară.
Un fan înfocat al ,,studenților” susține că noul președinte nu a reușit să aducă un plus nicăieri unde a fost pus într-o funcție de conducere.
,,Pe domnul Răduță Constantin nu îl recomandă nimic pentru a ocupa postul de președinte al Universității Cluj. Nu a performat pe nici un post de conducere pe care l-a ocupat anterior. Nici la Directia Județeana de Sport, Sala Horea Demian, Sala Polivalentă sauParcul Iuliu Hațieganu.
Mai mult de atât s-a retras acum 5 ani de la conducerea Sălii Polivalente pe motiv de vârstă înaintată, dar 5 ani mai târziu e potrivit pentru a conduce U Cluj , un club cu pretenții de Liga 1 ????”, transmite monitorulcj.ro.
Cluj. Controverse în numirea noului președinte executiv
Constantin Răduță a fost manager al Sălii Sporturilor ,,Horia Demian” și a fosst ales președinte în cadrul ședinței Comitetului Director al Clubului. Misiunea prinicipală pentru noul președinte este să ducă echipa în Liga I în următorul sezon.
Un internaut a transmis un mesaj clar conducerii clubului: ,, Mă tem că nu e o alegere tocmai inspirată”, iar tensiunile din interiorul clubului, după nereușita de a promova în Liga I, sunt tot mai aprinse.
De asemenea, nu se știe ce se va întâmpla cu Daniel Stanciu, dacă va rămâne la club sau nu. Totodată, un ultraș de la U Cluj consideră că multe persoane ce conduc clubul nu înțeleg însemnătatea gravității deciziilor lor.
,,Să le dea Dumnezeu la fiecare în parte exact atât cât bine vor sau au făcut și ei pentru „U”. Tare mi-e teamă însă că în acel moment mulți oameni pe care acum îi vedem fluturând steaguri alb-negre sau care pozează în mari salvatori s-ar prăbuși sub greutatea pedepsei. Sper ca într-o bună zi fiecare va plăti pentru tot ce a înteprins. Haide „U””, se arată în mesajul ultrașului, conform sursei citate.