Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” a câștigat finanțare pentru două proiecte

Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad a câștigat finanțare în valoare de peste 2 milioane lei, pentru două proiecte de cercetare biomedicală în competiția “Proiecte de cercetare exploratorie” finanțate de Ministerului Educației Naționale, prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), relatează aradon.ro .

Proiectele câștigătoare sunt: “Nanosisteme de livrare a flavonoidelor cu ajutorul unor transportori supramoleculari care țintesc fibroza în complicațiile diabetului zaharat”, director proiect Prof.dr. Anca Hermenean și “Patologii cerebrovasculare legate de îmbătrânire și potențialul terapeutic al celulelor endoteliale precursoare”, director proiect Prof.dr. Istvan Krizbai.

În cazul primului proiect este vizată obținerea de noi produse farmaceutice pe bază de compuși naturali, concepute pentru a trata fibroza în complicațiile diabetului zaharat, la nivel ocular, renal, cardiac și hepatic. Cercetările abordează întrebări cheie legate de identificarea unor noi ținte moleculare și a potențialelor terapii farmacologice pentru atenuarea fibrozei în diabetul cronic.

Al doilea proiect abordează cercetări de vârf în domeniul neurobiologiei, legate de evaluarea integrității vascularizației cerebrale în îmbătrânire și creșterea capacității de a induce regenerarea celulelor care căptușesc vasele cerebrale (celulele endoteliale), care în prezent se știe că au o capacitate redusă de reînnoire la persoanele vârstnice. Cercetările au scopul de a îmbunătăți funcțiile neurovasculare în îmbătrânire și de a ameliora deteriorarea funcțiilor cerebrale strâns legate de sănătatea microvascularizației cerebrale.

Rectorul Univesității de Vest:”Ne bucurăm că activitatea de cercetare biomedicală este apreciată și finanțată”

“Ne bucurăm că activitatea de cercetare biomedicală din Institutul de Știinte ale Vieții “Aurel Ardelean” al Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad este apreciată și finanțată într-o competiție care a reunit cercetători de renume din universități și institute de cercetări publice și private de la nivel național, cele două proiecte obținând peste 96 de puncte în urma evaluării științifice, situându-se în prima jumătate a listei proiectelor finanțate. Voi urmări cu interes activitatea de cercetare derulată și am încredere ca rezultatele obținute vor oferi soluții la o parte din problemele cu care se confruntă patologiile abordate. Le urez succes colegilor și echipelor de cercetare!”, a declarat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul universității arădene.