Șeful Executivului, Florin Cîțu, a vorbit despre faptul că protestele minerilor din Valea Jiului nu reprezintă o soluție bună. Totodată, Cîțu le-a luat apărarea și promite că în cel mai scurt timp posibil problemele se vor rezolva.

Îi înţeleg, ştiu că trec printr-o perioadă dificilă. Nu cred că soluţia pe care au ales-o este una care rezolvă problemele. Acest Guvern a arătat foarte clar şi anul trecut şi anul acesta, salariile au fost plătite la timp. Avem soluţii şi pentru următoarele trei luni de zile. În acelaşi timp, eu cred că trebuie să ne uităm la întreaga imagine a economiei.

De aceea spun că soluţia pe care au ales-o nu cred că este una bună. În 2020, când au fost plătite toate salariile, şi ale minerilor, lună de lună în România au fost 4 milioane de oameni în şomaj tehnic, pentru că trecem prin cea mai mare criză din sănătate”, a precizat Florin Cîțu, informează AGERPRES.

Mai mulți politicieni profită de pe urmele minerilor

Florin Cîțu a mai vorbit și despre faptul că anumiți politicieni profită de pe urma minerilor. Totodată, prim-ministrul a dat asigurări că în mandatul său nu va exista nicio mineriadă.

„Nu mi se pare normal ce se întâmplă, de aceea spun că găsim soluţii, îi înţeleg, ştiu că trec printr-o situaţie dificilă, formula prin care încearcă să rezolve această situaţie nu mi se pare cea mai fericită, dar se pare că sunt foarte mulţi politicieni care profită, aşa cum au profitat şi alţi politicieni tot din aceeaşi categorie în ultimii ani de pe urma acestei categorii sociale. Ţineţi minte ce s-a întâmplat în anii ’90.

Eu pot să spun doar atât românilor şi bucureştenilor, că nu voi permite niciodată în România, în mandatul meu, să se întâmple ce s-a întâmplat în mandatul lui Iliescu şi a altor socialişti. Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat”, a conchis premierul.