Deputatul Florin Roman a precizat duminica seara că actualul președinte al PNL este vinovat pentru numeroasele probleme interne ce au afectat puternic imaginea partidului.

Liberalul susține că o competiție în partid va aduce o schimbare ce e așteptată de mult timp. Totodată, Roman îl adacă pe Orban, spunând că și-ar fi dorit să fie singurul candidat.

„Vom avea competiție în PNL, iar ăsta e un lucru bun, chiar dacă cineva și-ar fi dorit să fie candidat unic. Sindromul Ceaușescu mai bântuie încă și ultimii mohicani ai unei generații de politicieni fără scrupule!”, a scris pe pagina sa de Facebook.

Roman: Va fi o competiție în care lupta se dă între trecut și viitor

De asemenea, deputatul Roman a vorbit și despre trădările ce au avut loc în partid și modul în care unii liberali își amenință colegii.

,,Va fi o competiție în care lupta se dă între trecut și viitor, între dezamăgire și speranța. Pentru că va fi o luptă! Pe care nu și-au dorit-o liberalii ce iubesc cu adevărat partidul, ci cei care vorbesc public de democrație, apoi pun mâna pe telefon și își amenință colegii.

Lucrurile sunt simple: până și retrograzii din PSD s-au lepădat de Năstase și Dragnea. Iar PNL are nevoie de un suflu nou în 2024! Cât despre suferințe și trădări vom avea timp să mai vorbim. În interiorul partidului! La fel și despre costurile unor blaturi personale, care au dat câștig de cauză doar unor liberali, ce se dau azi victime și îndrăznesc să vorbească în numele întregului PNL”, se mai arată în mesajul postat pe Facebook.

Deputatul liberal este unul din cei 43 de membrii de partid ce și-au anunțat susținerea față de Florin Cîțu.

,,Un PNL fără oameni ca Emil Boc, Gheorghe Flutur, Ilie Bolojan, Rareș Bogdan, Dan Motreanu, președinți de CJ sau primari, și mulți alții, liberali de rând care nu s-au înclinat în fața PSD este că un PNL fără aer. Așa că, cel puțin eu, mă uit cu încredere la viitorul PNL și la Florin Cîţu! Doamne ajută!”, a scris Florin Roman pe Facebook.