În cursul zilei de marţi, Florin Roman, deputat PNL a afirmat faptul că măsura guvernanţilor cu privire la închiderea magazinelor la ora 18:00 ridică multe semene de întrebare şi ar trebui să fie regândită.

„Regret că nu am ajuns la şedinţa de ieri (a conducerii PNL – n.r.). Mie nu îmi plac genul acesta de întâlniri politice în care domnul Arafat ia nişte decizii şi ne comunică nouă, iar noi să le susţinem după aceea în mod necondiţionat.

Din punctul meu de vedere, ridică mari semne de întrebare măsura cu ora de închidere a magazinelor, la ora 18:00 pentru toţi cei care, de exemplu, trăiesc în oraşele mari. Plecăm la muncă cu toţii dimineaţa, ajungem de multe ori la 18:00, la 19:00 la 20:00, în funcţie de program şi în aceste condiţii suntem puşi în situaţia de a fi cumva disciplinaţi obligatoriu.

Chestiunea asta, din punctul meu de vedere, nu merge. Domnul Arafat, dacă într-adevăr îşi dorea o discuţie foarte serioasă cu partidele, trebuia să ne invite înainte să ne spună că astea sunt lucrurile şi ne dădeam şi noi un punct de vedere, pentru că avem şi noi membri în Comisiile de sănătate, specialişti, foşti miniştri, foşti directori de direcţii de sănătate publică şi ne spuneam şi noi un punct de vedere”, a spus Florin Roman, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

O decizie care trebuie revizuită

Acesta a mai declarat faptul că decizia restrângerii programului pentru magazine ar trebui revizuită.

„Locuiesc chiar vizavi de un supermarket. (…) De când s-a introdus această măsură constat cu ochii mei că se creează acea îmbulzeală, se creează acea aglomeraţie, plus că practic îi dăm peste cap şi pe cei vârstnici, care de regulă obişnuiesc să vină dimineaţa.

Lucrul ăsta l-am văzut şi ieri şi astăzi. Văd zilnic acest lucru”, a afirmat acesta.

Florin Roman: Un protest condus de unul dintre cei mai mari interlopi din istoria judeţului Alba

Conform celor spuse de către deputat, la protestele organizate în ultimele zile referitoare la restricţiile actuale, acesta a văzut “foarte mulţi interlopi.

„Nu mi-a plăcut ce am văzut la mitinguri. Dincolo de oameni care, de bună credinţă, cred că aceste condiţii sunt restrictive şi au dreptul de a protesta în condiţii de pandemie cu mască şi păstrând distanţa socială, ceea ce nu prea a fost, am văzut, de exemplu, reprezentanţi ai partidelor politice, am văzut foarte mulţi interlopi.

De exemplu, în judeţul din care vin eu, Alba, acest protest spontan era condus de unul dintre cei mai mari interlopi din istoria judeţului, care în viaţa lui a stat mai mult în închisoare decât în afara închisorii”, a afirmat domnul Roman.