A doua repriză a fost dominată de însuflețirea echipei Franței care a reușit să egaleze în cele din urmă în minutul 50. Ultimele 10 minute au oscilat între întâietatea uneia sau alteia dintre echipe, fiecare conducând pe rând cu câte un gol. În ultimele minute echipa Norvegiei a reușit să se desprindă la două goluri și în cele din urmă a devenit noua campioană europeană de handbal feminin a Europei. Franța – Norvegia 20 -22 și scandinavele duc acasă al optulea trofeu. Ambii portari au avut o evoluție remarcabilă și au reușit să apere multe mingi trimise de către adversare.

Finala mică s-a disputat de la orele 16.30 între Croația și Danemarca ( țara gazdă ) și a fost transmisă de către Digisport 4. Partida s-a desfășurat sub semnul echilibrului aproape perfect în prima repriză, încheindu-se la egalitate cu scorul de 11 – 11. A doua repriză a fost mult mai bună pentru jucătoarele croate care au jucat cu dezinvoltură, iar jucătoarele daneze au avut o sincopă de 18 minute pe tabelă ( cea mai lungă perioadă fără gol din întreg campionatul european). Victoria a revenit în aceste condiții în mod firesc echipei Croației care a învins cu 25 – 19 și a obținut medalia de bronz pentru prima dată din istoricul participărilor sale.

Clasament Campionatul European de Handbal Feminin 2020 din Danemarca:

  1. Norvegia
  2. Franța
  3. Croația
  4. Danemarca .     România s-a clasat abia pe locul 12