Polițiștii de frontieră din vestul țării au depistat 22 de cetățeni din Orient care intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Aceștia au fost ascunși în trei automarfare.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II şi Nădlac II-Csanadpalota au depistat 22 cetăţeni din Afganistan, Siria, Liban, Irak  şi Turcia, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei automarfare, prezintă comunicatul Poliției de Frontieră .

Luni, 25.01.2021, polițiștii de frontieră bihoreni au efectuat controlul asupra unui TIR înmatriculat în Polonia. Șoferul acestuia era din Belarus și transporta conform documentelor cablaje pentru o societate finlandeză.

”În data de  25.01.2021, în jurul orei 10.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Borș II au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar înmatriculat în Polonia, la volanul căruia se afla un cetățean din Belarus. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cablaje pentru o societate din Finlanda”, precizează sursa citată.

La Borș II au fost descoperiți într-un TIR zece cetățeni afgani, sirieni și libanezi

”În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului, în urma căruia au descoperit, ascunse în partea din față a compartimentului marfă, zece persoane, cetățeni afgani, sirieni şi libanezi, având vârste cuprinse între 15 şi 32 de ani, solicitanți de azil în România”, continuă comunicatul Poliției de Frontieră.

În noaptea de luni spre marți, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II a mai fost verificat un ansamblu rutier înmatriculat în România. În partea din față a compartimentului marfă erau ascunse șapte persoane de origine irakiană. Marți, la orele 06:00, au fost descoperiți într-un TIR cinci cetățeni turci și irakieni.

La Nădlac în două automarfare polițiștii de frontieră au descoperit 12 persoane

”În data de  26.01.2021, în jurul orei 04.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean român, în vârstă de 34 de ani, la volanul unui ansamblu rutier, înmatriculat în România.

În urma controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, în partea din faţă a compartimentului marfă, poliţiştii de frontieră au descoperit un loc special amenajat în care erau ascunse şapte persoane.

În acelaşi punct de frontieră, în jurul orei 06.00,  într-un alt automarfar condus de un cetăţean român au fost descoperiţi ascunşi cinci cetăţeni turci şi irakieni”, prezintă la final comunicatul Poliției de Frontieră de marți, 26.01.2021.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cele trei cazuri pentru a stabili întreaga activitate infracţională.