Concret, toţi angajaţii primăriei vor primi un card pe care vor fi nevoiţi să îl scaneze în fiecare dimineaţă când intră pe uşa instituţiei, atunci când ies în pauză şi în mod evident, în momentul în care părăsesc clădirea, după finalizarea programului de lucru.

Potrivit primarului Gabriel Pleşa, prin acest mod se va instala un grad de ordine sporit între angajaţi, iar astfel se va renunţa la tradiţionala condică de hârtie pe care angajaţii o completau de fiecare dataă când intrau sau ieşeau din instituţie.

Implementarea sistemului se va realiza gradual

În fază iniţială, sistemul de faţă va fi implementat numai la sediul primăriei de pe Calea Moţilor, însă ulterior, acesta se va utiliza şi în celelalte clădiri în care activează angajaţii instituţiei.

În data de 15 februarie, primăria a demarat o licitaţie publică cu scopul de a achiziţiona cardurile respective, dar şi a unei imprimante pentru acestea, pentru un buget maxim de 12.000 de lei.

Conform reprezentanţilor primăriei, se vor cumpăra 1000 de carduri, cu toate că la Primăria Alba Iulia sunt doar puţin peste 750 de angajaţi.

Totuşi, chiar dacă acestea vor fi achiziţionate, cardurile nu vor putea fi încă scanate din cauza faptului că nu există un scaner în acest sens, însă potrivit purtătorului de cuvând al Primăriei, domnul Flaviu Buta, acesta va fi cumpărat la o dată ulterioară.

Gabriel Pleşa anunţă schimbarea programului angajaţilor

Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa afirmă pentru alba24.ro faptul că intenţionează să schimbe programul angajaţilor săi. Potrivit acestuia, ideea de faţă a avut-o încă de la preluarea mandatului, însă contractul colectiv de muncă nu a putut fi modificat în perioada stării de alertă.

” Vreau să modific programul, 08:00-16:30 de luni până joi, iar vinerea de la 08:00 la 14:00, cum este și la Consiliul Județean Alba și la alte instituții. Pauza de masă să fie de la 12:00 la 12:30.

Atunci când nu e pauză de masă, vreau ca angajații să fie la dispoziția publicului șapte ore jumătate din opt”, a declarat Gabriel Pleșa.