Rudele persoanelor care au murit în urma infecției cu COVID-19, reprezentanții cultelor religioase au susținut, în mod repetat, că n se justifică strictețea privind aceste înmormântări, întrucât nu este dovedit științific faptul că virusul se mai transmite de la o persoană moartă la una vie.

Astfel, Vlad Voiculescu a anunțat că oamenii pot fi înmormântați, de acum, după regulile creștine

Evident, vor fi câteva măsuri de protecție care nu pot fi evitate în timpul pandemiei, indiferent de eveniment.

Citește aici editorialul redactorului-șef al EvZ, Simona Ionescu,prin care atrage atenția asupra măsurilor lipsite de logică, luate de Vlad Voiculescu

Gata cu umilința! Persoanele răpuse de COVID vor fi înmormântate creștinește

„  O să conțină toate modificările solicitate. Vor fi și câteva reglementări suplimentare, câteva măsuri de protecție. Despre asta a fost vorba mereu.

Despre protejarea sănătății oamenilor. Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua ordine. Vorbim despre preotului în spital, la pacienții care au nevoie. Pacienții care au nevoie de susținere, trebuie să o primească. dar trebuie să se facă în condiții de siguranță. Cei care vor vrea să își ia adio de la apropiați, trebuie să o facă. Dar în condiții de siguranță

Luni vor fi publicate în Monitorul Oficial. Nu există nicio prevedere în ordin de ministru ca oamenii să nu fie îmbrăcați cei care mor de COVID-19. Ține de bun simț. Acum, e vorba de o reglementare. Sicriul va fi sigilat de acum. Adunările la înmormântări se păstrează în limita reglementărilor. E aceeași lege. Situația este în continuare critică”, a declarat Voiculescu, joi, 8 aprilie.

COVID în România. Peste 20 000 de morți

De la debutul pandemiei și până în prezent, România a pierdut 24 500 de persoane.

Regulile de până acum prevedeau ca în maxim 48 de ore să aibă loc înmormântarea, cu maximum 16 persoane.

De cele mai multe ori, în cazul celor care își pierdeau viața în spitale, nici nu mai erau îmbrăcați, ci puși direct în saci negri.