Gheorghiţă a declarat că obiectivul atingerii pragului de șapte milioane persoane imunizate anti-COVID-19 până în 1 august este unul realist. Acesta poate fi atins, însă nu depinde doar de organizarea campaniei de vaccinare, ci şi de disponibilitatea cetăţenilor.

„Este un obiectiv deja transmis, este un obiectiv asumat. Noi încercăm să creăm toate modalităţile prin care un număr mai mare de persoane care îşi doresc să se vaccineze să poată să facă acest lucru într-un mod cât mai simplu, cât mai facil, să nu mai fim într-un sistem birocratic. (…) Avem în momentul de faţă, din fericire, un număr suficient de doze încât să asigurăm vaccinarea unui număr mai mare de persoane. Cred că acest obiectiv este unul realist, putem să îl atingem, dar depinde de noi toţi, nu doar de cât de bine este organizată logistica procesului de vaccinare, ci şi de disponibilitatea oamenilor de a se vaccina„, a spus Gheorghiţă, în conferinţa de presă.

Disponibilitatea cetăţenilor de a se imuniza este direct legată de informație

Acesta a explicat că disponibilitatea cetăţenilor de a se imuniza este direct legată de cât de bine sunt ei informaţi. Colonelul a făcut apel la persoanele care se bucură de credibilitate, să se implice în campania de vaccinare anti-COVID-19.

„Beneficiile vaccinării sunt incontestabile. Nu există un vaccin sută la sută eficient. Importantă este atingerea imunităţii colective şi vedem deja în România o evoluţie favorabilă din punct de vedere epidemiologic. România în momentul de faţă este în scenariul verde. Avem sub unu la sută rată de incidenţă cumulată la mia de locuitori la două săptămâni. (…) Deşi nu sunt date din studiile clinice, estimările arată că se menţine eficacitatea vaccinurilor actuale faţă de toate variantele virale circulante”, a adăugat șeful CNCAV.

Un maraton al vaccinării anti-COVID-19 se derulează, de vineri până duminică la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş. Sunt implicaţi peste 300 de voluntari în derularea evenimentului.