O pensiune din Gherla a luat foc! Doar intervenția promptă a  pompierilor  a limitat incendiul, care era la un pas să se extindă la mai multe clădiri. Pompierii clujeni au intervenit de urgență pentru un incendiul petrecut la pensiune. Din fericire, nu au fost înregistrate victime ci doar pagube materiale.

„Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 18.50, fiind dislocate la fața locului trei autospeciale cu apă și spumă, o platformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi, un echipaj SMURD din cadrul ISU Cluj și două autospeciale ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Gherla. În momentul sosirii forțelor la fața locului, erau cuprinse de flăcări acoperișurile a trei corpuri de clădire, în care funcționa o pensiune, alipite una de alta și o parte din încăperile situate la mansarda imobilului.

Intervenția pompierilor a fost una dificilă, având în vedere faptul că unul dintre corpurile afectate de incendiu era alipit de un bloc de locuințe cu patru etaje.”, au transmis reprezentații ISU Cluj.

Locatarii din blocul din apropiere, speriați de incendiul puternic, au ieșit din clădire până la sosirea pompierilor.

Partea superioară a pensiunii a fost puternic afectată, acoperișul și încăperile de la mansardă ardeau puternic. Dar intervenția pompierilor a limitat intinderea flăcărilor.

„O parte din locatarii blocului s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor, iar intervenția promptă a împiedicat extinderea focului la blocul de locuințe. În aceste momente flăcările au fost lichidate, fiind evitată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite.

Au fost distruse acoperișul corpurilor de clădire pe o suprafață de circa 600mp și trei încăperi situate la mansardele acestora. De asemenea, celalte încăper situate la mansardă au fost deteriorate de degajările de căldură, fum și scurgerea apei folosite pentru stingerea incendiului.

Nu au fost persoane rănite în urma acestui eveniment.”, a transmis ISU Cluj.